Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentari olteni, chiulangii de top

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

Potrivit Institutului pentru Politici Publice, cinci dintre parlamentarii de Olt au fost la serviciu nici jumătate de mandat. Cele mai multe absenţe le-au înregistrat senatorii Şova şi Toma, care au chiulit trei sferturi din program.

I-am ales să ne reprezinte interesele în Parlamentul României, le plătim salariu, masă, deplasări şi cazare, iar ei ne răsplătesc cu indiferenţă. Cinci dintre cei zece parlamentari de Olt au înregistrat o prezenţă la serviciu în acest mandat sub 50%. Nici munca depusă nu a fost „pe brânci”, aşa cum s-ar aştepta cei care i-au votat, iniţiativele legislative ale unora în cei aproape doi ani de mandat numărându-se pe degete. Cât de responsabili sunt parlamentarii să rezolve problemele noastre rezultă dintr-o analiză a Institutului pentru Politici Publice (IPP) dată publicităţii pe site-ul alesiivotează.ro, datele fiind preluate automat de pe paginile de internet ale celor două camere, pe baza cartelelor magnetice de vot ale fiecărui parlamentar.

Chiulangii Şova şi Toma

Primele locuri în topul chiulangiilor olteni sunt ocupate de către senatorii Dan Şova (Colegiul Drăgăneşti- Corabia) şi Ion Toma (Colegiul Piatra-Olt- Balş- Caracal), invizibili trei sferturi de mandat. Cei doi au fost probabil mult prea ocupaţi cu afacerile proprii, fiind cunoscuţi ca abonaţi ai contractelor cu statul, de pe urma cărora au încasat milioane de euro. Potrivit IPP, Şova a înregistrat o prezenţă de doar 29,1%, iar Toma de 31,4%. În schimb, ca activitate se plasează printre primii şase parlamentari olteni, Toma având 35 de iniţiative legislative, iar Şova 24.

Dan Şova, un avocat bogat, cu bani de la stat

Dacă ei sunt zgârciţi cu timpul alocat îndeplinirii sarcinilor de serviciu, în schimb statul nu este zgârcit în ceea ce priveşte plata cheltuielilor acestora. Spre exemplu, Ion Toma a primit pe luna mai 2011 o indemnizaţie b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas anunţă că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

News.ro acum 50 minute
Hamas a anunţat că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care ar arăta incidentul şi că, în acest stadiu, "nu poate confi

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 36 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 28 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°