Foto: Cătălina Filip / Mediafax Ţoiu a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1942-1946), unde a avut şansa uriaşă de a întâlni profesori iluştri: Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu, Dimitrie Gusti, Mihai Ralea. Conştiinţa sa liberă şi spiritul şlefuit prin cultură şi întâlniri cu mentori de primă mărime s-au trezit, o dată cu instaurarea comunismului, derutate de noile realităţi. A lucrat ca redactor la Editura Partidului Muncitoresc Român şi la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, declanşând până la urmă, după cum mărturiseşte, „autoexcuderea” din partid. I s-a propus să colaboreze cu Securitatea, oferindu-i se doi ani de şedere la Paris.
A răspuns în glumă că doi ani nu sunt suficienţi, are nevoie de întreaga viaţă pentru a reflecta dacă să accepte sau nu propunerea. „Aşa vorbeam cu ei. Le impuneam fără să îi jignesc.(...) La noi nu se putea face disidenţă. Scriitori disidenţi au fost doar câţiva. Goma, Tudoran, într-adevăr au fost disidenţi.(...) La mine nu aveau de ce să se lege. De Doinaş au avut, de Negoiţescu au avut. Eu am fost totdeauna de stânga. Toate astea sânt scrise.” („Un scriitor adevărat nu face rău altui om”, interviu realizat de Ana Chiriţoiu pentru România literară)
Constantin Ţoiu a perceput dureros mascarada prin care se simula cultura adevărată în instituţiile timpului. A tradus foarte mult şi mai cu seamă a stilizat traduceri importante din literatura scriitorilor străini, rafinându-şi astfel propriul stil.
În 1976, când a publicat ,,Galeria cu viţă sălbatică”, autorul era în plină maturitate, avea 53 de ani. Romanul a primit Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei RSR, s-a bucurat de o foarte bună receptare din partea publicului cititor, astfel că a schimbat destinul literar al prozatorului. Din acel moment, Constantin Ţoiu a fost recunoscut ca un autor de prim rang al literaturii române.