Pregătiți cu pături și mâncare, unii credincioşi au luat parte la slujba de la Mănăstirea Bodrog dormind. Mii de oameni din vestul ţării, dar şi din străinătate, au refăcut Drumul Crucii, după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim.
A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, în seara de dinaintea praznicului Adormirea Maicii Domnului, lăcaşul de cult să fie luat cu asalt de pelerinii din judeţele Arad, Timiş, Bihor, Hunedoara şi Caraş-Severin, dar şi de români ortodocşi stabiliţi în Ungaria sau de românii care muncesc în străinătate, iar în această perioadă au revenit în ţară pentru a-şi petrece concediile.
„Drumul Crucii este o tradiţie mai veche a acestei sfinte mănăstiri. Preoţii, împreună cu pelerinii, merg pe drumul Crucii de două ori pe an. O dată în Vinerea Mare, refăcând drumul lui Iisus Hristos pe Golgota, şi a doua oară, în ziua Adormirii Maicii Domnului, care a fost părtaşă la suferinţele Mântuitorului când a fost răstignit. Aşa cum părinţii trăiesc toate încercările prin care trec copii lor, Maica Domnului ne-a dat un expemplu suprem de suferinţă în momentul în care şi-a văzut Fiul răstignit pe cruce.
Se spune că Fecioara Maria a mai trăit zece ani în preajma Crucii pe care a fost răstignit Hristos, după care a trecut la cele veşnice, demonstrând că este binecuvântarea Sfintei Treimi peste toţi şi toate”, a spus IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului.
Câţiva dintre românii care muncesc în străinătate au spus că pentru ei este un eveniment deosebit, mai ales că în ţările în care muncesc nu ajung să frecventeze bisericile prea des. „Aici simţi altfel starea asta divină. E într-adevăr un sentiment minunat şi de fiecare dată când revin în ţară particip la slujba aceasta”, a spus Laura Radnic, o româncă stabilită în Austria.
Un singur pas
Mulţi dintre cei prezenţi la Bodrog, în special cei de etnie romă,