Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bănel, explicat! "Aleargă şi nu gândeşte" Cum e FĂCUT PRAF Nicoliţă de un fost stelist

Publicat in Pro Sport, marți 16 august 2011 ·

Emeric Ienei a găsit explicaţia pentru care mijlocaşul stelist nu poate să trimită nicio centrare de calitate în timpul meciurilor

Fostul mijlocaş stelist din anii 90, Basarab Panduru, l-a criticat dur pe Bănel Nicoliţă, care în opinia sa nu ştie să trimită o centrare de calitate şi doar foarte rar reuşeşte câte o execuţie bună. Emeric Ienei încearcă să explice carenţele lui Bănel.

"El ridică mâna la toate fazele fixe pe care le execută arătând o schemă, însă niciodată nu dă unde trebuie. Îmi amintesc că plecau toţi adversarii cu gleznele şi genunchii umflaţi de la câte mingi îi loveau din centrările lui Bănel. Una e să-ţi propui să dai o centrare şi alta e să o şi reuşeşti!", a declarat Panduru.

Fostul antrenor al Stelei, Emeric Ienei (foto mic), l-a apărat pe Bănel Nicoliţă în conflictul cu fostul manager general din Ghencea şi a încercat să explice motivul pentru care mijlocaşul stelist are probleme cu execuţia fazelor fixe. "El aleargă foarte mult pe teren epuizându-şi forţele şi nu mai are clarviziunea necesară să trimită o centrare de calitate. Antrenorul ar trebui să-l pună la finalul antrenamentului să exerseze centrările de pe loc de cel puţin o sută de ori. Bănel poate avea aceste carenţe şi de la juniori, unde este posibil să nu se fi pus accent pe asemenea execuţii", a declarat Ienei.

"Panduru era foarte tehnic"

Emeric Ienei crede că nu se poate face nicio comparaţie între Panduru şi Nicoliţă, pentru că sunt jucători de profil diferit. "Pandi a fost un fotbalist foarte tehnic, avea execuţii de calitate, iar Bănel are agresivitate şi dorinţă foarte mare de a juca", a spus fostul antrenor stelist.

"La un jucător care aleargă 13 km pe meci mai apar şi unele erori la unele execuţii în timpul meciului"

Narcis Răducan, director sportiv Steaua

Basarab Panduru la Steaua: 1990-1995 @N

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°