Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O viaţă fără miros: cum mimează anosmicii o viaţă normală

Publicat in Romania Libera, marți 16 august 2011 ·

De la parfumul trandafirilor la mirosul de fum, anosmicii nu miros nimic. Nu îşi dau seama dacă laptele din faţa lor este acru sau dacă carnea este stricată decât dacă starea de alterare este vizibilă.

Potrivit dailymail.co.uk, doar în Marea Britanie sunt aproximativ 200.000 de oameni care suferă de anosmie, o boală caracterizată prin pierderea totală a mirosului. Se estimează că unul din 5.000 de oameni se naşte anosmic, în vreme ce restul îşi pot pierde mirosul fie prin traume la nivelul craniului, fie ca urmare a unei gripe sau a unui virus.

Majoritatea celor care au simţul mirosului nu numai că nu au auzit de anosmie, dar nici măcar nu le-a trecut prin cap că aşa o boală există. O pacientă a declarat că, de cele mai multe ori, răspunsul este o privire goală, apoi o insistenţă: „Dar cu siguranţă poţi simţi mirosul de pâine coaptă sau lapte acru."

Numărul estimat al anosmicilor este, probabil, mult mai mic decât cel real, deoarece majoritatea celor care suferă de această afecţiune nu spun acest lucru, ci învaţă să se descurce. Specialistul în miros de la Şcoala de Bioştiinţă a Universităţii Cardiff, profesorul Tim Jacob, a afirmat: „Mulţi anosmici din naştere spun că nici măcar nu şi-au dat seama că nu au simţul mirosului până în adolescenţă. Copiii nu înţeleg conceptul de miros, dar nu vor să pară diferiţi de ceilalţi, aşa că învaţă reacţiile pentru mirosurile bune, respectiv cele rele, din reacţiile altora."

Nu există tratament pentru această afecţiune, deoarece atunci când nervii olfactivi sunt afectaţi sau mor, ei nu se regenerează. Cei cu anosmie dobândită pot simţi o revenire temporară a mirosului din motive necunoscute încă, susţin specialiştii. Ei mai pot detecta mirosuri acolo unde ele nu există, un fenomen cunoscut ca „mirosuri fantomă" sau iluzii olfactive, la fel cum cei care au avut un membru amputat simt dureri fantomă în memb

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 2 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum o ora
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 5 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Airbus primește o comandă istorică de la compania naţională poloneză LOT, pentru 40 de avioane A220 / Apropiere strategică între Franţa şi Polonia

HotNews acum 46 minute
Producătorul european de avioane Airbus a obţinut luni o comandă majoră din partea companiei aeriene poloneze LOT, pentru 40 de aeronave A220, marcând cea mai mare investiţie din istoria transportatorului naţional şi semnalând o apropiere strategică

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 13 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 6 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Horoscop 17 iunie 2025. Racul primește vești bune, iar Leul trebuie să fie atent la bani

Mediafax acum o ora
Horoscop Berbec Ai tendința să fii impulsiv în luarea deciziilor, dar azi e important să analizezi cu calm. Ești în centrul atenției, dar grija față de cei dragi îți va aduce echilibru. Horoscop Taur Treci printr-o perioadă de consolidare emoțională

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

16°/22°
Constanta
acum

19°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°