Un şofer inconştient care a forţat culoarea verde a semaforului a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea şi a izbit din plin doi soţi în vârstă de aproximativ 60 de ani, care se pregăteau să treacă strada, regulamentar, lângă magazinul Billa din Oradea. Medicii fac eforturi pentru a menţine victimele în viaţă, femeia fiind în stare foarte gravă.
Doi orădeni în vârstă de 65 de ani au fost spulberaţi marţi seară pe trecerea de pietoni de la Piaţa Cetate. Vinovat de nenorocire este, potrivit martorilor, tânărul Sergiu Ionuţ Cliboc, în vârstă de 28 de ani. Acesta venea dispre Centru Civic spre Cantemirşi a forţat semaforul. În faţa lui oprise la semafor un alt autoturiosm. Dorind să-l evite acesta a tras dreapta, a intrat pe acostament şi a luat pe sus doi orădeni care aştreptau la trecerea de pietoni să se facă verde.
Dă click pe poze pentru a vedea mai multe imagini de la teribilul accident
Se zbat între viaţă şi moarte, la spital
„Cele două victime sunt în stare gravă. Femeia a suferit leziuni la nivelul capului, abdomenului, toracelui şi bazinului şi fracturi la membrele inferioare. Bărbatul a suferit leziuni la nivelul abdomenului, toracelui şi membrului superior stâng. Ambii sunt în stare gravă. Femeia este instabilă şi medicii fac eforturi ca să o stabilizeze" a declarat în urmă cu câteva minute Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.
Interlopul Iuliu Kiss la prima înfăţişare: „Regret cele întâmplate. Mă grăbeam“
Se roagă ca victimele să supravieţuiască
Sergiu Cloboc, şoferul Opelului care a provocat accidentul, a declarat, în exclusivitate pentru „Adevărul de Transilvania", că tot ce îşi doreşte este ca victimele sale să supravieţuiască. „Numai să nu moară. E tot ce-mi doresc", a spus tânărul şofer, aflat în stare de şoc. „Era verde şi am încercat să-l prind. Eram pe banda din mijloc şi di