Fostul mare portar se enervează când se uită la meciurile echipelor româneşti. Nu lipsa jucătorilor talentaţi îl dezamăgeşte, ci faptul că a dispărut plăcerea de a practica sportul rege.

Rică Răducanu, pe numele său adevărat Răducanu Necula, este cel mai pitoresc personaj din istoria fotbalului românesc. Victor Socaciu i-a dedicat o melodie, „Portar sub Podul Grant", Sorin Satmari a scris despre el cartea „Un portar prea mare pentru un careu atât de mic", iar regizorul Andrei Blaier i-a oferit posibilitatea să-şi joace propriul rol în filmul „Totul despre fotbal", unde a fost coleg de platou cu monştri sacri ai cinematografiei, Gheorghe Dinică şi Jean Constantin.

„Adevărul": Se apropie meciul cu Franţa. Aţi fost în teren la ultimele două victorii ale tricolorilor împotriva „cocoşilor galici"...

Rică Răducanu: (râde) Păi şi ce să fac acuma, să-i mai bat tot eu încă o dată?! Nici n-am ce sfaturi să le dau la băieţi, că de vreo câţiva ani numai cu francezii joacă. Cred că se ştiu unii pe alţii bucată cu bucată. Să joace, tată, cu dorinţă, pentru că pot să-i bată! Cât despre victoriile din trecut, îmi amintesc că atât în '72, cât şi în '76, i-am bătut pe francezi pe fostul „23 August". În '72, le-am dat 2-0, era nea Angelo Niculescu pe bancă. În '76, am bătut cu 1-0, ţin minte că juca şi Platini la ei, dar n-a mişcat deloc băiatu' în faţa lui Dinu şi Sameş.

Aţi avut şi vreo satisfacţie materială pentru că i-aţi bătut de francezi?

Tată, parcă am luat vreo 2.000 de lei în '76. Erau bani ca lumea pe vremea aia. Gândeşte-te că am primit 4.000 de lei când ne-am calificat la Campionatul Mondial din Mexic.

Când credeţi că ne vom mai califica la un turneu final?

E greu de spus. Ce mă enervează este nu că n-am avea talente, ci că fotbaliştii de azi sunt figuranţi. Pe vremea noastră era o mândrie să îmbraci