Ieri s-au împlinit patru decenii de când Administraţia Nixon a rupt legătura dintre dolar şi aur

Andy Lees, strategist la banca elveţiană UBS spune că banii ieftini au încurajat investiţii greşite fără precedent

Soluţia ar fi o etapă a falimentelor care să cureţe datoria din sistem, urmând ca un cost ridicat al capitalului să determine finanţarea zonelor productive

În acest miez de vară, discuţiile din Congresul SUA privind majorarea plafonului datoriei publice, au adus în atenţia opiniei publice problema unui eventual faliment al celui mai puternic stat al planetei. Deşi, la o primă vedere, pare de neconceput, acest lucru s-a întâmplat încă de acum 40 de ani. Pe 15 august 1971, Administraţia condusă de preşedintele Richard Nixon a rupt legătura dintre dolarul american şi cantitatea de aur deţinută de SUA, ceea ce a fost echivalentul unei repudieri a creditorilor.

Acest eveniment, care a marcat o divergenţă majoră dintre etalonul monetar şi capital (adică de cantitatea de resurse disponibile pentru investiţii), este considerat foarte important de către Andy Lees, strategist la banca elveţiană UBS, instituţie de credit cu active de 1.400 miliarde USD. Într-un studiu recent citat de publicaţia online Zero Hedge, Lees a spus că cele patru decenii parcurse de atunci au fost caracterizate de excese: "Suntem în această încurcătură datorită datoriilor excesive şi a consumului excesiv, finanţat printr-un capital excesiv de ieftin."

Politica banilor ieftini, aminteşte analistul, nu este numai a lui Bernanke şi Greenspan, ci trebuie căutată mai departe în timp, de la episodul în care Nixon a rupt dolarul de aur. De fapt, alocarea greşită a capitalului a început încă din anii '60 şi abia erorile de atunci au împins economia SUA către un derapaj care a scos-o în afara etalonului aurului. Dacă alocarea capitalului ar fi fost eficientă, atunci p