Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplinitorii au făcut contestaţii degeaba: Doar cinci au luat nota de trecere

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

Cinci dintre cei 55 de profesori care au contestat evaluările de la examenul pentru un post de suplinitor au obţinut note de trecere. După soluţionarea contestaţiilor, procentul de promovabilitate a crescut în Maramureş cu 1,89 procente, de la 50,94% la 52,83%.

Corectarea lucărilor scrise la examenul de suplinire care a avut loc în 4 august s-a realizat în mai multe centre din ţară, respectiv la Cluj, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Ploieşti, Braşov şi Bucureşti. „După părerea mea s-a făcut o evaluare corectă dacă au fost atât de puţini profesori care au primit note mărite. Aşa nu există suspiciuni cum că s-ar fi aranjat un post“, a declarat Ioan Vicsai, inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Maramureş.

Patru lucrări cu semne distinctive

Toţi cei care au cerut recorectarea lucrărilor au primit la concurs note sub 5.00. În cazul a patru dintre aceştia, profesorii evaluatori au observat semne distincte pe lucrări. Acestea au fost anulate din cauză că pe foaia de examen fie au scris subiecte pentru o altă disciplină, fie că au scris pe zona secretizată.

Profesorii evaluatori considerat că ar fi fost vorba de semne distinctive. „Profesoara Maria Boicu din Poienile de sub Munte s-a înscris la concurs pentru un post de educatoare, dar la examen a dat lucrare pentru biologie. În alte două cazuri s-a scris de două ori lucrare scrisă la limba română, iar la cea de-a patra lucrare anulată, la religie ortodoxă, pe zona secretizată candidatul a scris 30 de puncte. Toate aceste lucrări au fost anulate de profesorii evaluatori. Aceştia au considerat că sunt semne distinctive“, a mai precizat Ioan Vicsai.

„Au primit nota 5“

Unul dintre norocoşi care a obţinut notă de trecere după soluţionarea contestaţiilor este Antonio Herţeg, profesor de religie ortodoxă din localitatea Recea. În urma concursului de suplinire a obţinut nota 4,25,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 31 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 32 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 34 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 45 minute
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 8 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 12 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum 46 minute
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°