Pe puntea vaporului de croazieră, graţios rezemată de balustradă, stă doamna Elena Udrea, cu pletele în vânt. Z\mbeşte, privind malul înverzit ce i se derulează, lent, prin faţa ochilor. Localnicii, adunaţi ici şi colo, pe debarcadere, îi fac cu mâna, iar muncitorii de la vilele în construcţie îşi flutură căştile. Se-ntoarce către alaiul de ziarişti şi gângureşte: "România e parcă mai frumoasă, văzută de pe apă!".
Panglica tricoloră, bine întinsă între două coloane de beton, împodobite cu steaguri aşteaptă să fie tăiată. Deasupra, se unduieşte un banner enorm: "Bine aţi venit în Portul 1 Decembrie". Primarul Sorin Oprescu se îmbrăţişează cu un ins dolofan, năduşit în costumul nou-nouţ: "Te pup, hai să trăieşti! ", apoi, apucă foarfeca şi taie panglica, dintr-o singură mişcare. Mulţimea aplaudă. Primarul se întoarce către publicul entuziast şi surâde: "De-acum, prieteni, ne putem da şi-n bărci!".
Acestea sunt, evident, două scene imaginare, dar ele ar putea deveni realitate, cu aceeaşi sau cu alţi protagonişti. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Primarul General al Capitalei sunt însă cei mai aprigi susţinători (şi competitori) ai construcţiei Canalului Dunăre-Bucureşti şi fiecăruia dintre ei i-ar plăcea ca acesta să fie inaugurat cât se mai află în funcţie. Din păcate, noua "magistrală albastră", cu o istorie de peste un secol, are puţine şanse să fie terminată în mandatul lor, chiar dacă, sub Nicolae Ceauşescu, lucrarea a fost, pe trei sferturi, făcută. Premierul Emil Boc tocmai le-a pus proiectul pe masă, investitorilor chinezi, împreună cu alte patru, între care încă un canal început în urmă cu 25 de ani - Siret-Bărăgan, destinat irigaţiilor şi abandonat la kilometrul şase.
Chinezilor li s-a mai propus aceeaşi afacere în 2008, de către oficiali români de rang mai mic, dar, în ciuda optimismului părţii autohtone, care vedea investiţia de 800 de
