Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţiile verzi din cartierele Craiovei, năpădite de buruieni

Publicat in GAZETA de SUD, marți 16 august 2011 ·

Din dorinţa de a crea cât mai multe spaţii verzi în cartierele Craiovei, administraţia locală a amenajat printre blocuri o serie de ronduri, frumos delimitate cu borduri. A uitat însă să planteze iarba, florile şi copacii, iar în locul acestora au crescut buruieni.

Iarbă netăiată de săptămâni întregi şi gunoaie aruncate peste tot, cam aşa arată majoritatea zonelor verzi din cartierele Craiovei. Primăria le-a trecut în planul de modernizare, le-a amenajat, iar acum în rondurile de câţiva metri sau chiar zeci de metri pătraţi creşte păpădie, nicidecum gazon şi flori ornamentale. Mai mult, pe spaţiul aşa-zis verde stau tolăniţi câinii comunitari sau îşi parchează maşinile unii locatari din zonă. Şi cum o parte din aceste alveole se află în apropierea unor pubele de gunoi, ele sunt „confundate“ de craioveni chiar cu platforma destinată gunoiului menajer.

Aceste „spaţii verzi“ sunt în contrast cu cele din centrul oraşului sau cele din faţa instituţiilor publice locale, îngrijite impecabil.

Rond cu bălării

Un exemplu concret în acest sens este spaţiul din cartierul Brazda lui Novac, cuprins între blocurile M7, M8, M9, M10 şi M11. Aici, primăria a amenajat o parcare, o platformă de gunoi şi a trasat cu borduri zona pentru un spaţiu verde. Numai că administraţia locală a uitat să planteze aici măcar un fir de iarbă sau o floare. „Într-adevăr, au amenajat aici un spaţiu verde, mai este unul acolo, pe Averescu, la intersecţia cu strada Brazda lui Novac, dar au crescut bălăriile în el. Când amenajează spaţiul verde din acest loc, că sunt numai buruieni şi pietroaie? Ultima dată au venit cei de la spaţii verzi şi au tăiat buruienile“, a spus Vasile Constantinescu, locatar.

O oază de... parcare

Că situaţia nu este singulară o demonstrează şi spaţiile verzi lăsate de izbelişte din cartierul Craioviţa Nouă. Aici, în zona Materna şi bl

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 9 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 48 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 6 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 6 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°