Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România poate importa criza prin filiera auto

Publicat in Jurnalul, marți 16 august 2011 ·

Dacă în toamna lui 2008 România a fost afectată în special prin redu­cerea investiţiilor şi scăderea fluxurilor de capital, de data aceasta, ţara noastră va importa criza pe filiera industriei auto, care ar putea fi afectată de cere­rea din Occident, unde deja vânzările auto încep să scadă, iar producătorii încep să ofere reduceri şi promoţii. Circa 70% din exporturile ţării noastre se fac în Uniunea Europeană (UE), iar 12% din exporturi vin doar din industria auto, potrivit Ministerului Economiei. "Exporturile României contabili­zea­ză pierderi de ritm, din cauza apre­cierii puternice a cursului din perioada aprilie-mai, când leul s-a apreciat cu 5%. Exportatorii nu pot susţine decât aprecieri de 2%-3%, după care în­cepe pierderea de competitivitate", a declarat pentru Jurnalul Naţional Mi­hai Ionescu, preşedintele Aso­cia­ţiei Naţionale a Exportatorilor şi Im­portatorilor din România (ANEIR).

Dacia este cel mai mare exportator al României. Concomitent, Franţa, Germania, Italia şi Spania sunt principalele pieţe de desfacere pentru producătorul de la Mioveni. Ro­mânia a exportat de 37,25 mi­liarde de euro în 2010, an în care Dacia a vân­dut în străinătate 311.000 de ve­hicule, cu 15% mai mult decât în 2010. De asemenea, în ţara noastră activează o serie de producători de subansamble, precum Lisa Draexlmaier sau Compa Sibiu, care livrează piese către BMW, Mercedes sau Vol­ks­wagen. Anul trecut, industria auto ro­mânească a exportat de 4,47 mi­liar­de de euro. Livrările Dacia au cres­cut anul trecut în Franţa cu 67%, la 110.076 unităţi, în timp ce în Germania au scăzut cu 52%, la 40.500 de maşini. Potrivit Asociaţiei Produ­că­torilor şi Importatorilor Auto (APIA), exporturile de maşini au scă­zut în primul semestru cu 5,3%, până la 155.400 de unităţi, în vreme ce producţia a scăzut cu 2,9%, la 177.600.

Or, achiziţiile de autoturisme din Occident î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 46 minute
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 2 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 2 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 3 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

VIDEO Andrei Ivan, la plecarea din România: „Va fi foarte bine financiar, dar nu de asta am acceptat oferta”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Andrei Ivan, 28 de ani, a fost , divizionară secundă în Turcia. La plecarea din țară, în incinta aeroportului, a explicat ce l-a îndemnat să accepte oferta și de ce consideră mutarea a fi „un pas înainte”. Eu cred că pentru mine este un pas înainte,

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 3 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum o ora
Comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedintele Libanului, în urma unui tur doi, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în urma unei întâlniri a re

Propunerea lui Zelenski: Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina ar contribui la „forțarea Rusiei la pace”

HotNews acum 2 ore
Această ipoteză, care a fost discutată la jumătatea lunii decembrie de liderul francez Emmanuel Macron și de liderul polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”, scrie AFP Președintele ucrainean Volodimir Zele

Instagram şi Threads vor recomanda, din nou, conţinut politic

Mediafax acum 27 minute
Decizia este o inversare a politicii pe care cele două platforme au adoptat-o anul trecut, care lăsa utilizatorii să decidă dacă îşi doresc sau nu să fie expuşi la conţinut politic. Acum, Mosseri a declarat că vor exista trei niveluri de conţinut po

AEI: Cu cât vor crește prețurile la gaze și energie electrică de la 1 aprilie. Scenariile posibile

Wall-Street.ro acum 28 minute
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale şi creşteri de taxe, vine şi cu întrebări referitoare la preţurile pe care românii le vor achita pentru gaze şi energie electrică după aprilie 2025, când va expira măsura plafonării acestora, iar în a

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

12°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°