Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precizări PNL - 16.08.2011

Publicat in Ziua Constanta, marți 16 august 2011 ·

Comunicat de presă

Doamna Roberta Anastase doreşte să ne demonstreze cu obstinaţie că numărătoarea greşită a voturilor din Parlament nu a fost o pură întâmplare. Aşa cum numără voturile, preşedintele Camerei Deputaţilor îşi numără şi proaspeţii membri de partid.

Partidul Naţional Liberal se declară bucuros să constate că, între atâtea probleme grave care apasă pe umerii naţiunii române, doamna Anastase şi-a găsit timp să primească personal în PDL un număr de 250 de oameni, anunţaţi drept pensionari şi foşti membri PNL. Nimic suspect până acum! Ceea ce omite să ne spună doamna Anastase este faptul că, în luna februarie, PDL Constanţa anunţa cu mare pompă înscrierea a 200 de foşti liberali în rândurile partidului aflat la guvernare, în urma unui parteneriat între Eugeniu Cojocaru, care se revendica drept fost lider al pensionarilor liberali, şi preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru. Aceleaşi persoane care s-au înscris şi luni în PDL.

Reamintim faptul că Eugeniu Cojocaru a fost exclus din PNL în iunie 2010, nefiind niciodată membru activ şi nici ales în vreo structură de conducere a PNL Constanţa.

Mai mult, ieri am asistat, încă o dată, la umilirea pensionarilor, practică de acum obişnuită a actualei puteri. Doar un carnet portocaliu te face demn să mănânci o ciorbă gratuită. Atent instruiţi de liderii locali ai PDL, cu proaspetele carnete de membru înmânate de doamna Anastase pe masă, pensionarii s-au putut alinia să se înfrupte din bunătăţile oferite graţie partidului de guvernare. Și toate astea, în lumina camerelor de luat vederi ale televiziunilor chemate să arate poporului forţa şi mărinimia puterii din Modrogan.

Ne exprimăm speranţa că PDL nu o să anunţe reînscrierea, în doar câteva luni, a aceloraşi 250 de foşti membri PNL.

16.08.2011

Departamentul de Analiză Politică şi Comunicare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 15 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 45 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 45 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 11 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°