Vernisajul expoziţiei „Simfonie în bronz“ a prinţului şi sculptorului Monyo Mihăilescu-Năsturel este programat pentru mâine, 18 august la Muzeul Municipiului București și va fi deschisă până pe 30 septembrie 2011.
Prinţul Monyo Mihailescu-Nasturel s-a născut în Bucureşti şi este ultimul descendent al voievozilor Matei Basarab, Mihai Viteazul şi al banului Udrişte Năsturel Herescu.
Potrivit istoricilor, în perioada comunistă i-a fost confiscată toată averea, iar familia sa a plecat legal în SUA, el preferând să rămână în ţara unde a devenit un partizan şi luptător împotriva dictaturii comuniste. A fost împuşcat în mână şi închis timp de 8 ani la închisoarea din Aiud. În 1960, ca urmare a eforturilor familiei sale, a intervenţiei Naţiunilor Unite şi a Preşedintelui SUA, Richard Nixon, a plecat în SUA ca refugiat politic.
Anul 1961 a fost cel care i-a schimbat total viaţa şi cariera, - el fiind ca pregătire inginer mecanic (Universitatea Bucureşti) şi doctor în istoria antică (Sorbona) - prin vizita pe care a făcut-o în cartierul artiştilor din Mexico City, unde i-a cunoscut pe artiştii Rufino Tamayo şi Alex Duval ce au fost impresionaţi de talentul său excepţional ca sculptor. El a descoperit o nouă tehnică de pictură sculptată în arta tridimensională.
Prinţul Monyo deţine astăzi una din cele mai mari turnătorii în Florida şi o galerie de artă pe bulevardul Worth din Palm Beach - Florida. A realizat peste 328 de sculpturi şi picturi sculptate în onyx.
Este un mare colecţionar de maşini de lux de epocă, fiind deţinătorul a şase automobile Rolls Royce şi a altor autovehicule unicat.
Prinţul Monyo este în arta sculpturii un autodidact, iar operele sale pot fi admirate în Mexic, Toronto, Bahamas, Acapulco, Venezuela, Peru, Paris, Italia şi în muzee şi galerii celebre din întreaga Europă. Este deţinătorul a numeroase premii pr