Cea mai mare sărbătoare codrenească, Festivalul de la Oţeloaia se va desfăşura duminică, 21 august. Pregătirile sunt aproape de final, lacul a fost curăţat, a fost reumplut cu apă şi s-a construit o scenă nouă.
Mii de sătmăreni sunt aşteptaţi duminică la cea mai mare sărbătoare codrenească din judeţ, Festivalul cântecului şi dansului popular codrenesc de la Oţeloaia, ediţia cu numărul 55. Potrivit directorului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, ediţia din acest an vine cu o noutate. Pe lângă spectacolul de muzică şi dansuri populare, se va amenaja şi un târg al meşteşugurilor, unde vor fi prezentate produse tradiţionale din Zona Codrului. Până astăzi, au confirmat participarea ansamblurile folclorice din Codru - Homoroade, Cuţa, Soconzel, Corund, cele din Tăşnad, Carei şi Recea (Maramureş), precum şi Palatul Copiilor Satu Mare. Pe scenă vor urca şi interpreţii Nicolae şi Nicuşor Mureşan, Leontina Dorca, Carmen Sas, Dana Huja, Lavinia Goste, Ana Holdiş Pop, Anamaria Ardelean şi alţii.