Liberalul Teodor Meleşcanu a declarat, pentru gândul, că se află pe primul loc în sondajele realizate la nivelul USL pentru preşedinţia CJ Prahova şi că vrea să candideze pentru această funcţie.
Social-democraţii şi liberalii din judeţul Prahova îşi dispută candidaturile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi cea a municipiului Ploieşti. PSD vrea ca ambele funcţii să îi revină, în timp ce liderii PNL vor să nominalizeze candidatul pentru Primărie. Potrivit sondajelor de opinie realizate de PNL şi PSD, pe primul loc pentru şefia CJ se află liberalul Teodor Meleşcanu, acesta devansându-l pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, pesedistul Mircea Cosma. "Din sondaje a ieşit că domnul Meleşcanu este pe primul loc cu două procente în plus. Respectiv 62 la mine, 64 la dumnealui. Deci dacă domnul Meleşcanu candidează, vă spun de acum că nu candidez", a declarat Cosma. Pesediştii susţin însă că Meleşcanu nu este interesat de acest post şi că a apărut în sondaje doar pentru a creşte scorul PNL în judeţ. Teoria este contrazisă însă de liberal.
"Nu am intrat în sondaje ca să văd câte kilograme am. Ştiu că sunt gras ca intenţie de vot. Dacă sunt pe primul loc şi se decide că PNL va propune candidatul pentru preşedinţia CJ, voi candida. Trebuie să existe un echilibru între PSD şi PNL. Dacă ei vor Consiliul Judeţean, atunci Primăria va trebui să revină celor de la PNL. Principiul parităţii stă la baza USL. Este exclus ca PSD să aibă candidaţi şi la CJ, şi la Primărie. Dacă ei spun că au cel mai bun candidat pentru Primărie şi se bazează exclusiv pe sondaje, atunci, pe baza acestui principiu, PNL va avea candidatul pentru CJ", a precizat pentru gândul senatorul Teodor Meleşcanu.
În lupta pentru Primărie, pe primul loc în sondaje se află social-democratul Iulian Bădescu, urmat de liberalul Adrian Semcu. Actualul primar al municipiului Ploieşti este de