* "Duşul rece a venit la momentul potrivit, la Botoşani va fi altfel", a precizat, la finalul partidei amicale, antrenorul Viorel Ion
Formaţia brăileană a susţinut un ultim test de verificare sâmbăta trecută, la Giurgiu, un examen pe care elevii lui Viorel Ion l-au picat într-un stil categoric.
Obosiţi după antrenamentele grele din perioada cantonamentului centralizat, dar mai ales după amicalul cu Dinamo II, disputat pe un teren foarte greu din cauza ploii, brăilenii nu au mai avut luciditatea şi prospeţimea necesare pentru a-şi impune jocul în faţa unei formaţii, Astra II, care în ultima săptămână nu disputase niciun amical.
Scorul nu reflectă însă realitatea din teren, pentru că, după raportul ocaziilor din prima repriză, CF Brăila trebuia să conducă la pauză cu 3-2.
În primele 20 de minute ale amicalului CF Brăila a ratat două situaţii de gol prin Pălimaru şi Borbely şi cum ocaziile se răzbună, gazdele au deschis scorul prin Şanţmare, patru minute mai târziu.
Brăilenii au mai irosit o oportunitate de a egala prin Gabriel Ion, în schimb gazdele, cu procentaj maxim la finalizare, s-au distanţat la două lungimi în minutul 41, graţie reuşitei lui William.
În repriza a doua antrenorul brăilean a rulat întreg lotul, însă nici în această parte a meciului CF Brăila nu a reuşit să înscrie.
"Pe undeva, mă aşteptam la un rezultat ca acesta la Giurgiu şi consider că duşul rece a venit la momentul potrivit, la Botoşani va fi altfel. Rezultatul acesta nu mă sperie. Am jucat în prima repriză de la egal la egal, dar noi nu am avut luciditate în atac şi, în loc să conducem noi la pauză, ei aveau 2-0. Şi încă ceva, eu am rulat tot lotul, iar Astra II a făcut foarte puţine schimbări. Nu am avut prospeţime în joc, avem însă o săptămână la mijloc să ne refacem fizic şi să abordăm, de pe alte poziţii, etapa i