Lumea modei i-a şocat până şi pe fanii săi cei mai aprigi când o marcă franţuzească a lansat o linie de lenjerie pentru fetiţe de patru ani.
Fotografiile cu fetiţele mai mult dezbrăcate, machiate şi cu părul coafat voluminos, á la Amy Winehouse, au stârnit un nou scandal-monstru pe tema sexualizării fetiţelor, relatează cotidianul britanic Daily Mail, în varianta electronică.
Marca franţuzească Jours Après Lunes pentru fetiţe de la patru la doisprezece ani a lansat recent o linie de chiloţi, sutiene, camizoluri şi bluziţe cu margini din dantelă, detalii cu fundiţe şi panglici, precum şi dunci marinăreşti. Fotografiile de prezentare a colecţiei arată fetiţe aranjate, pozând într-un fel mult prea matur pentru vârsta lor.
Îmbrăcate în sutiene şi chiloţei vărgaţi, fetiţele se joacă cu machiaj şi bijuterii, cu picioarele şi abdomenele dezgolite. Fashionista, blogul despre modă care a criticat primul apariţia nepotrivită, nota: „Ce este îngrijorător în legătură cu Jours Après Lunes este că a creat lenjerie pentru persoane atât de tinere încât nici măcar nu ar trebui să ştie ce este lenjeria."
Marca mai are o linie pentru bebeluşi şi o alta pentru adolescente şi domnişoare. Un alt lucru îngrijorător este faptul că au făcut unul dintre modelele adolescente să pară copilăroasă şi i-au făcut pe copii să arate ca adulţii," a mai comentat site-ul.
Una dintre pozele promoţionale pentru linia pentru domnişoare o arată pe o tânără în sutien şi chiloţi, foarte puţin machiată, strângând în braţe un ursuleţ de pluş uriaş.
Criticii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la sexualizarea fetiţelor. Marilisa Racco, autoarea cărţii „Le Snob - Lingerie", a comentat: „Este drăguţ când o fetiţă se îmbracă în hainele, bijuteriile şi pantofii mamei ei. Aceste fotografii nu sunt drăguţe. Este total inadecvat să îmbraci o fetiţă de patru ani de parcă ar fi Brig