Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a reziliat, în primul semestru din 2011, cinci contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de cumpărători, finalizând totodată monitorizarea postprivatizare pentru 164 contracte.
Veniturile alocate bugetului de stat prin activitatea de postprivatizare desfăşurată de AVAS numai în primul semestru al acestui an se ridică la 7.089.246,17 lei, sume rezultate din încasarea penalităţilor pentru nerealizarea clauzelor de către cumpărători, din consolidări şi din încasarea avansurilor la rate, preţului acţiunilor, dobânzilor şi penalităţilor.
AVAS mai are în portofoliu 3.240 de contracte de privatizare, încheiate pentru 2.854 de societăţi privatizate, aflate în procedura de monitorizare postprivatizare, Direcţia Monitorizare Contracte Postprivatizare urmărind modul în care au fost respectate obligaţiile asumate de către cumpărători şi aplicarea sancţiunilor prevăzute prin contract în cazul nerespectării clauzelor tuturor acestora.
Încetarea monitorizării postprivatizare a unui contract este posibilă numai în urma unei analize finale a acestuia, în condiţiile în care au fost respectate în totalitate clauzele asumate de către cumpărător. Principalele tipuri de clauze monitorizate sunt: realizarea angajamentelor privind investiţiile tehnologice, investiţiile pentru protecţia mediului, precum şi garantarea acestora; imobilizarea (gajarea) acţiunilor cumpărate de la AVAS în favoarea vânzătorului, până la încheierea obligaţiilor contractuale de către cumpărători; clauze specifice privind asigurarea protecţiei sociale, păstrarea obiectului principal de activitate, realizarea cifrei de afaceri minime impuse, păstrarea numărului de salariaţi, păstrarea arhivei şi a mărcilor companiei.
Unul dintre obiectivele principale ale AVAS cu privire la