Pieţele mondiale nu au fost impresionate de propunerile lui Nicolas Sarkozy şi ale Angelei Merkel. Bursele au înregistrat noi pierderi. Irlanda cere ca taxa pe tranzacţiile financiare să fie aplicată la nivelul întregii Uniuni Europene, nu doar pentru membrele zonei euro.
Ministrul irlandez de Finanţe, Michael Noonan, a respins ferm propunerea privind taxa pe tranzacţiile financiare din zona euro, într-un moment în care guvernul încearcă să reabiliteze reputaţia Dublinului de centru financiar. „Nu se poate ca la Dublin să avem o taxă pe tranzacţii, iar la Londra, nu", a explicat Noonan. De altfel, ideea nu este deloc nouă. Ea a fost discutată anul trecut în cadrul G20 şi a fost respinsă.
Cei doi lideri nu au avansat şi un procent pentru această taxă, dar în 2010 se vorbea de 0,05%. Noonan susţine că ea a fost reluată la o reuniune a liderilor europeni de luna trecută şi nu a beneficiat de susţinere. Oficialul irlandez e convins că va fi respinsă de europeni, inclusiv de către actorii financiari din Franţa, precum şi de Olanda sau Luxemburg, ţări cu servicii financiare puternice.
Nici bancherii britanici nu sunt de acord cu o astfel de taxă, decât dacă este implementată la nivel mondial. Astfel, ea este în dezavantajul celor care o aplică şi riscă să perturbe activitatea pieţelor financiare. Recent, şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, s-a exprimat împotriva taxei pe tranzacţii.
„Femeia sexy din bar"
„Taxa pe tranzacţii este ca o femeie sexy într-un bar. Arată atât de bine. O duci la tine în cameră şi te pricopseşti cu o boală de care nu vei mai reuşi să scapi niciodată", explică businessinsider.com. Publicaţia susţine că măsura va duce la reducerea tranzacţiilor şi la migrarea pe alte pieţe unde nu se aplică taxa. Un volum de tranzacţionare mai mic va afecta direct fondurile mutuale şi de p