O poveste cu tâlc despre ce se întâmplă când eşuezi să intuieşti apropierea revoluţiei – spusă de o celebră comentatoare americană.

Fragment din dosarul Tot ceea ce crezi că ştii despre dispariţia URSS este greşit, publicat în ediţia FP România nr 23 (iulie/ august 2011).

(…) La două decenii după disoluţia URSS, Rusia are, în cel mai bun caz, o atitudine ambivalentă faţă de Gorbaciov. Nu numai că nu este apreciat drept un erou, el este în mare parte amintit ca fiind un lider dezastruos, asta în cazul în care cineva îşi mai aminteşte de el. Da, a lansat o epocă a deschiderii, care aducea libertăţi de negândit înaintea anilor 1980, dar, în Rusia, este considerat responsabil de dezastrul economic din anii ’90.

Majoritatea ruşilor nu-i mulţumesc pentru că a încheiat existenţa imperiului sovietic. Din contră, actualul premier rus, Vladimir Putin, a descris dezmembrarea Uniunii Sovietice ca fiind „cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului XX. Un sondaj de opinie realizat în luna martie, la data zilei sale de naştere, a arătat că 20% din ruşi simt ostilitate faţă de Gorbaciov, la 47% dintre ei „nu le pasă de el” şi doar 5% îl admiră. Şi asta a fost o îmbunătăţire. Un alt sondaj, din 2005, descoperise că 45% dintre ruşi au o atitudine ostilă faţă de el. Cuvântul „perestroika” are conotaţii aproape negative în Rusia de azi. (...)

Bineînţeles, Gorbaciov nu este de vină pentru absenţa transparenţei politice la Kremlinul de astăzi, pentru slăbiciunea partidelor politice, întoarcerea agenţilor KGB ca sursă a influenţei şi puterii sau a violenţei pe care autorităţile ruse o folosesc împotriva disidenţilor. Adevăratele cauze ale colapsului economic din anii ’90 – preţurile scăzute la petrol, şapte decenii de politici economice catastrofale şi lăcomia rapace a elitei ruseşti educate în epoca sovietică – nu îi sunt imputabile lui. Boris Elţîn, primul