Istoricul şi diplomatul Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916 în Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Paris, unde şi-a luat doctoratul în Drept (1940). Stabilindu-se în Franţa, şi-a mai susţinut un doctorat în Litere la Sorbona (Paris, 1972), iar în 1987 a obţinut Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO).
A participat la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică.
În perioadele 1948-1961 şi 1984-1989 a făcut parte din Comitetul de asistenţă pentru românii refugiaţi, activând la Radio Europa Liberă, Fundaţia Carol I, Casa Românească etc.
Secretar general al Institutului Universitar Român ‘Carol I’ din Paris (1958-1961), consilier (1961-1984) în Ministerul de Externe al Republicii Niger, la Niamey, unde a fost şi conferenţiar la Şcoala Naţională de Administraţie (1970-1976) şi apoi conferenţiar la Facultatea de Drept a Universităţii din Niamey.
A fost consilier diplomatic şi juridic la Ministerul de Externe al Republicii Niger (1961-1984). În virtutea acestei funcţii a călătorit mult în Africa, Europa şi America.
Din 1984, a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după Revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară.
A fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1997).
Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara a semnat câteva lucrări de referinţă: ‘La Legislation roumaine en matiere de nationalite’ (Paris, 1940), ‘Civilisation et les loi
