Reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad aduc din nou în discuţie problema contractelor de salubritate în asociaţiile de proprietari. Aceştia spun că zilele trecute reprezentantul firmei Polaris i-a vizitat pentru a vorbi despre contracte.
Cei de la ULAL spun că au motivat faptul ca asociaţiile de proprietari nu pot semna contractele în această forma, ele nefiind întocmite conform Ordinului ANRSC, cu clauze suplimentare faţă de contractul cadru, cu clauze abuzive şi neclare în defavoarea asociaţiilor.
„Zilele trecute, reprezentantul firmei Polaris ne-a vizitat la ULAL. Ei au acceptat că, contractul conţine prevederi diferite de contractul cadru şi au adus stupefiant un singur argument pentru semnarea. Şi anume faptul că în alte oraşe a fost semnat, ei dând ca exemplu Târgu. Jiu. Poate în alte părţi da, dar în Arad asociaţiile de proprietari şi Uniunea ce le reprezintă, cunosc legislaţia şi îşi apără drepturile. Se fac presiuni sub toate formele ca asociaţiile să semneze contractele. Sunt sunaţi administratorii acasă şi amenintaţi”, spune Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL.
Acesta spune că au făcut demersurile pentru rezolvarea acestei situaţii trimiţând adrese către Consiliul Local Municipal Arad, Prefectura Arad şi Garda de mediu. „În consecinţă, până la întocmirea unor noi contracte, în care să se prevadă şi modalităţile opţionale de plată a taxei de salubritate, asociaţiile de proprietari nu vor semna aceste contracte.
Atragem atenţia că aceste puţine contracte semnate până acum de administratori sunt nule de drept, asociaţia de proprietari fiind reprezentată de preşedintele asociaţiei, în toate relaţiile contractuale.