Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul de la Pruncul a devenit singurul rai posibil visat de deţinuţii din Republica Moldova

Publicat in Adevarul, miercuri 17 august 2011 ·

Aproape toţi puşcăriaşii din Moldova doresc să se îmbolnăvească, și cât mai grav posibil, ca să fie internaţi în spitalul-penitenciar. Unii chiar se automutilează, suportând intervenţii chirurgicale complicate şi riscând să rămână cu sechele pe viaţă.

Condamnaţii înghit cuie, ace, cozi de linguri, clame, pile pentru unghii şi alte obiecte din metal care pot fi scoase din corp doar prin intervenţii chirurgicale. Alţii îşi fac plăgi tăiate pe mâini, picioare, burtă, îşi taie venele. Și asta pentru că în spital, chiar dacă stau tot în celule ferecate, se simt mult mai bine decât la închisoare. „Zilele trecute a fost internat un pacient care a înghiţit opt ace, o ţintă şi o clamă. A fost o operație foarte complicată, fiind atât de multe corpuri străine. Nu este prima dată când se automutilează", spune chirurgul Viorica Pşenicinaia.

Disperați, deținuții ignoră riscul enorm la care se supun - obiectele ingerate le pot perfora organele interne. La un pacient acul a penetrat zona dintre stomac şi ficat, la altul - intestinul gros şi vizica urinară. În astfel de cazuri grave, ocnașii sunt tratați la Spitalul Clinic Republican sau la cel al Ministerului Sănătăţii din Chișinău.

Totuși, medicii spun că se întâmplă foarte rar ca un deţinut să moară din acest motiv. De şase ani, de când lucrează la penitenciarul din comuna Pruncul, Viorica Pşenicinaia n-a pierdut niciun pacient care a înghiţit obiecte ascuţite. „Învaţă unul de la altul cum să procedeze ca să nu moară. Pot însă rămâne invalizi pentru toată viaţa. O persoană a înghiţit un corp străin care s-a dus paralel cu esofagul. Am consultat specialişti din oraş, au refuzat să-l opereze spunând că îi pun viaţa în pericol. Aşa şi va trăi cu acel obiect", povesteşte chirurgul.

Deţinuţii cunosc chinurile prin care vor trece înainte şi după operaţie, dar sunt gata să le îndure pe toate pentru o lună în spital

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 14 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 28 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°