Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orban: Economia Ungariei nu a ieşit din zona de pericol

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 august 2011 ·

Ungaria nu a ieşit încă din zona de pericol, iar criza din zona euro a creat "probleme serioase pentru economie", chiar dacă ţara nu face parte din uniunea monetară europeană, a declarat miercuri premierul Viktor Orban, într-o conferinţă de presă, transmite Portfolio.hu, potrivit Mediafax.

Orban a arătat că autorităţile trebuie să fie pregătite să opereze într-un mediu financiar şi economic dificil în următoarele câteva luni.

Guvernul ungar se va concentra la toamnă pe criza din zona euro, care a creat "probleme serioase" nu doar pentru ţările din regiune ci şi Ungariei, a spus premierul.

"Ţara trebuie să fie pregătită că cel puţin în următoarele câteva luni oamenii trebuie să se descurce într-un mediu economic mai dificil decât cel actual", a avertizat şeful guvernului de la Budapesta.

El a notat că şi guvernul va fi nevoit să opereze în condiţii financiare şi economice extrem de dificile.

"Trebuie să ne confruntăm cu faptul că criza din zona euro implică probleme serioase pentru Ungaria, în primul rând pentru cei care s-au împrumutat în valută", a adăugat Orban.

Premierul a mai spus că guvernul nu va permite ca populaţia să suporte preţul şi consecinţele unor decizii proaste.

El a reamintit că datorită măsurilor luate de guvern în ultimul an ţara s-a îndepărtat de centrul zonei de pericol, din care nu a ieşit însă complet din aceasta, iar pericolele generate de mediul extern nu pot fi ignorate.

Ungaria nu a ieşit încă din zona de pericol, iar criza din zona euro a creat "probleme serioase pentru economie", chiar dacă ţara nu face parte din uniunea monetară europeană, a declarat miercuri premierul Viktor Orban, într-o conferinţă de presă, transmite Portfolio.hu, potrivit Mediafax.

Orban a arătat că autorităţile trebuie să fie pregătite să opereze într-un mediu financiar şi economic dificil în următoarele câteva luni.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°