Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia arbitrează lupta pentru Balta Ialomiţei

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 august 2011 ·

Înfiinţată în anul 2001, cu scopul de a administra terenurile agricole rămase în proprietatea statului, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) s-a dovedit a fi o sursă importantă de bani pentru toate partidele care s-au aflat la putere în ultimii zece ani. Dar, aşa cum arătam într-un articol precedent, sub titlul „ADS – anticamera puşcăriei”, pentru mânăriile făcute, trei dintre cei cinci foşti preşedinţi ai instituţiei, şi anume, Vasile Cristinel Candet, Corneliu Popa şi Daniel Drăgan, au făcut obiectul unor dosare consistente de cercetare penală, ultimul dintre ei fiind chiar condamnat la şase ani de închisoare, pentru retrocedarea ilegală a unei mari suprafeţe de teren, cu un prejudiciu de ordinul zecilor de milioane de euro.

Încheiate la limita legii, multe dintre contractele de concesiune a acestor terenuri au fost atacate în instanţă de cei care s-au considerat nedreptăţiţi de ADS. Ca urmare, pe rolul instanţelor de judecată din întreaga ţară se află şi azi în derulare numeroase astfel de procese.

În litigiul prezentat de noi sunt implicate, alături de ADS, firmele A&S International 2000 SRL Bucureşti şi Vitifam SRL Feteşti, judeţul Ialomiţa. Cele două firme se luptă pentru dreptul de concesio­nare a circa 8.000 de hectare de teren arabil situat în Balta Ialomiţei, teren care a aparţinut societăţii comerciale Agrozootehnica Stelnica – o fostă IAS – falimentată la începutul anilor 2000. În anul 2003, firma Vitifam a cumpărat de la lichidatorul desemnat de judecătorul sindic activele so­cietăţii, în speranţa că ADS îi va concesiona, ulterior, conform Legii 249/2003, prin atribuire directă, cele circa 8.000 de hectare de teren afe­rente acestor active. Numai că ADS, condusă la acea vereme de Corneliu Popa, a refuzat acest lucru şi, în mai 2004, a concesionat terenul în cauză, prin licitaţie publică, pentru o perioadă de 49 de ani, firmei A&S Internationa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, discuție în limba franceză cu președintele Franței, Emmanuel Macron

Mediafax acum 38 minute
„În timp ce contracandidatul meu jignea poporul francez chiar la el acasă, eu am avut un dialog cu domnul Emmanuel Macron, președintele Franței. Alegerile din România sunt extrem de importante pentru viitorul întregii Uniuni Europene iar președintel

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum 55 minute
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 46 minute
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum 38 minute
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

STS anunță că toate sistemele informatice pentru alegerile din 18 mai sunt funcționale și securizate

Adevarul acum o ora
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat vineri, 16 mai, că a finalizat implementarea tuturor cerințelor operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Biroul Electoral Central (BEC) și Institutul Național de Statist

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum o ora
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

FRF, mesaj către români înaintea alegerilor prezidenţiale: “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să stai pe margine”

News.ro acum 39 minute
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se înfruntă Nicuşor Dan şi George Simion. “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 6 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°