Din povestea revoltei/vandalismului din cartierele Londrei, atât cât le-am urmărit în relatările și comentariile presei, un mic moment mi-a rămas întipărit în memorie. Un ziarist îl întreabă pe un tânăr dacă distrugerile și jaful sunt cea mai bună metodă de a protesta împotriva brutalității poliției. Răspunsul tânărului ar trebui să le dea multora de gândit. Și în mod special jurnaliștilor. ”Da. Nu ai fi aici să vorbești cu mine dacă nu exista revolta. Acum două săptămâni, când am protestat pașnic împreună cu 2.000 de negri în fața Scotland Yard, nu a existat nicio referință în presă”.
***
Nu merg până într-acolo încât să apreciez că incompetența presei, lipsa ei de viziune în raport cu agenda socială reală (și nu agenda servită de comunicatorii politici ori sociali oficiali) poate fi pusă la zid pentru vandalismele de săptămâna trecută din Marea Britanie. Însă presa nu poate fi degrevată de orice responsabilitate. Iar cauzele trebuie căutate adânc în sistem, nu doar în situații conjuncturale ori excepționale.
Scot din această discuție publicațiile/instituțiile media cu ideologie asumată, precum și pe cele finanțate pentru a reprezenta interesele unui grup politic și/sau economic. Instituțiile media generaliste (de știri, quality, tabloide etc.) își caută resursele pe piața de publicitate. Pentru a le obține, trebuie să ofere un profil al cititorului/telespectatorului compatibil cu profilul consumatorului căutat de agențiile de publicitate pentru diferiții lor clienți. Mai exact spus, presa trebuie să ofere agențiilor de publicitate un profil de consumator (cu o anumită educație, cu anumite venituri, amator de tehnologie, excursii, mașini, imobiliare etc.). Profil în care, evident, populația din suburbiile Londrei e prea puțin probabil să se încadreze. Mai mult, apariția printre cititorii/telespectatorii unei instituții media a populației sărace n
