"Trăiţi, tovarăşe director! Ce, credeţi că nu ştiu de unde veniţi?”. Când a ridicat ochii să vadă de unde vin vorbele astea, directorul de Institut, Florea Neagu, a dat de angajatul său, Cornel Dumitrescu, şef Serviciu Plan. Îl aştepta chiar acolo, în capul scărilor, la etajul doi. Era sâmbătă, 3 iulie 1965. Tovarăşul Dumitrescu îl privea cam nervos de pe scări, din dosul ochelarilor lui cu ramă neagră, groasă. Directorul rămăsese nedumerit, cu geanta în mână. Tocmai sosise de la Guvern, să obţină nişte semnături pentru decoraţiile celor mai harnici oameni din Institut. Era şi Dumitrescu pe listă. "Domnule director, vă rog eu din suflet: tăiaţi-mă de pe listă!”, i-a spus. Asta era ciudat rău; cine lua decoraţie era scutit de impozit pe salariu, ba primea şi o cameră în plus la repartizare. Ce-o fi păţit Dumitrescu? "Nea Cornele, hai în birou să discutăm”. "Nu merg”.

Acum, după aproape jumate de secol, fostul director al IPROMIN trăieşte din nou momentele de atunci. Ne aflăm în sufrageria sa de pensionar, în apartamentul din Bucureşti. Se apleacă peste masă şi ne şopteşte: "Când eram doar noi doi, el îmi zicea domnule, eu – nea Cornele, că era de vârsta lui tata. În public eram tovarăşul. Ştii că am un obicei să vin duminica la serviciu, singur, îi zic acolo, pe scări. Vino mâine să vorbim numai noi doi. A doua zi, la birou, aud pe cineva umblând la clanţă. El e, mi-am zis, căci îmi recunoşteam oamenii după cum încercau uşa”. Ia zi, nea Cornele, de ce nu vrei decoraţie?, l-a descusut directorul. "Domnule, am să vă spun acum ceea ce n-am mai spus nimănui, niciodată”, i-a şoptit angajatul.

Domnul Dumitrescu juca bridge cu Carol al II-lea şi bea cafea cu Elena Lupescu

"Am fost anchetat drept criminal de război în ‘46, de un general sovietic... timp de şase săptămâni, în fiecare miercuri la ora 2, în blocul Sora, pe Calea Victoriei, camera 302 sau 30