Sâmbătă, în Timişoara, se va alege cel mai bine dresat căţel, dar şi cel mai hazliu. Patrupezii sunt aşteptaţi la concurs, să impresioneze atât prin coafuri, cât şi prin hainele pe care le vor purta.
Sâmbătă, la Iiuliul Mall Timişoara vor putea fi admirate unele dintre cele mai frumoase exemplare canine, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Pet Show. De la ora 18.00, Curtea de Onoare va fi animată de numeroşi câini ce vor concura într-o inedită competiţie de frumuseţe. Publicul iubitor de animale va asista la prezentări de modă şi concursuri cu premii.
Simpaticii participanţi vor avea dificila sarcină de a impresiona juriul de specialitate la mai multe categorii, printre care: „cea mai frumoasă coafură", „cel mai bine dresat căţel", "cel mai hazliu căţel" şi "impresia artistică".
Parfumate şi dichisite, animalele vor urca pe scenă purtând hăinuţe speciale, în încercarea de a fi recompensate cu titlul de „cea mai frumoasă ţinută". Posesorii de animale care doresc să îşi înscrie câinii la concurs o pot face la Centrele Info din Iulius Mall, până vineri, 19 august, ora 12.00.