Produsele tradiţionale din lemn, protejate comerciale, vor putea fi realizate doar de către locuitorii Ţării Moţilor.
Moţii ar putea avea o marcă a lor, înregistrată, cu care să îşi ştanţeze produsele din lemn pe care le meşteresc şi din comercializarea cărora îşi câştigă existenţa. Deputatul independent Mircia Giurgiu va înainta către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) o cerere pentru înregistrarea unei mărci care să cuprindă în numele său particula "moţi" sau "Apuseni".
Marca ar urma să-i protejeze pe aceşti locuitori de alţi artizani care vor să vândă produse pe care moţii le fac în mod tradiţional, de sute de ani, şi care sunt făcute după reţete vechi şi respectă o anumită calitate. "În urma mai multor discuţii pe care le-am avut cu moţii din zona Munţilor Apuseni am ajuns la concluzia ca produsele pe care le realizează ei, prin prelucrarea lemnului, să fie recunoscute ca produse înregistrate. Aşa că vom face o adresă la OSIM, ca aceste produse să fie înregistrate numai de cei din Ţara Moţilor, adică de cei care beneficiază de carnetul de moţ", a declarat Mircia Giurgiu. De această marcă vor beneficia moţii care trăiesc în Munţii Apuseni, pe teritoriul judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.
Meşteşugarii din aceste zone îşi asigura existenţa din vânzarea unor produse din lemn - scândură, şindrilă, grinzi fasonate, bârne, butoaie, ciubere, doniţe , araci de vie, furci de lemn, cozi de unelte, oişti de caruţă, pe care tot ei le şi confecţionează. Produsele tradiţionale din lemn, protejate comerciale, vor putea fi realizate doar de către locuitorii Ţării Moţilor.
Moţii ar putea avea o marcă a lor, înregistrată, cu care să îşi ştanţeze produsele din lemn pe care le meşteresc şi din comercializarea cărora îşi câştigă existenţa. Deputatul independent Mircia Giurgiu va înainta către Oficiul de Stat pentru Invenţii