Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltele din Marea Britanie au adus aproximativ 1.200 de persoane în faţa justiţiei. Peste 20% sunt minori

Publicat in Antena 3, miercuri 17 august 2011 ·

După revoltele care au avut loc în Marea Britanie săptămâna trecută, circa 1200 de persoane s-au prezentat în faţa justiţiei, fiind suspectate de participare la agitaţia şi violenţele de pe străzile Angliei, informează AFP.

Printre acestea se află şi mulţi minori, cu vârstele cuprinse între 10 şi 17 ani, reprezentând un procent de peste 20%.

Tribunalele au lucrat non-stop, inclusiv duminica, pentru a face faţă numărului mare de suspecţi. Mulţi dintre cei apăruţi în faţa justiţiei au rămas în detenţie după prima înfăţişare.

Pagubele produse în timpul revoltelor din Marea Britanie, marcate de jafuri şi distrugeri, se ridică la zeci de milioane de lire sterline. Totodată, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în timpul incidentelor respective. Sute de magazine au fost atacate şi jefuite, iar numeroase clădiri au fost incendiate.

Revolta a fost una dintre cele mai importante din ultimii 30 de ani.

După revoltele care au avut loc în Marea Britanie săptămâna trecută, circa 1200 de persoane s-au prezentat în faţa justiţiei, fiind suspectate de participare la agitaţia şi violenţele de pe străzile Angliei, informează AFP.

Printre acestea se află şi mulţi minori, cu vârstele cuprinse între 10 şi 17 ani, reprezentând un procent de peste 20%.

Tribunalele au lucrat non-stop, inclusiv duminica, pentru a face faţă numărului mare de suspecţi. Mulţi dintre cei apăruţi în faţa justiţiei au rămas în detenţie după prima înfăţişare.

Pagubele produse în timpul revoltelor din Marea Britanie, marcate de jafuri şi distrugeri, se ridică la zeci de milioane de lire sterline. Totodată, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în timpul incidentelor respective. Sute de magazine au fost atacate şi jefuite, iar numeroase clădiri au fost incendiate.

Revolta a fost una dintre cele mai im

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum o ora
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum o ora
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

Ministrul Educației a semnat ordinul privind „butonul roșu“ prin care se semnalează aspectele problematice din școli

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că a semnat joi ordinul privind 'butonul roșu' prin care se semnalează aspectele problematice din școli precum agresivitatea, bullying-ul și consumul de droguri, alături de alte comportament

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 4 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Numerele câștigătoare Loto, 22 mai. Report de peste 19,35 milioane de lei la Joker

Gandul acum o ora
Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele câștigătoare au fost afișate de Loteria Română joi, 22 mai. Loto 6/49: 1, 14, 6, 32, 10, 46 Noroc: 0 1 1 2 4 0 3 Joker: 25, 32, 1, 28, 30 + 4 Noroc Plus: 7 4 0 7 6 6 Loto 5/40:

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 2 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

MAE denunță „o campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină”: „Prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești”

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, joi, un comunicat de presă în care avertizează că „este încă în desfășurare” o „campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină menită să influențeze opinia publică din România și,

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 7 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
Iasi
acum

18°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
Constanta
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/23°
vin.

14°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/23°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°