55 de minute, o fi mult, o fi puţin, depinde de cât de tare de grăbeşti. Dacă cineva drag ţie este pe punctul de a intra într-o operaţie chirurgicală, 55 de minute pot părea o eternitate. Pe de altă parte, dacă ai treabă în zona Spitalului Judeţean, 55 de minute nu reprezintă decât timpul necesar pentru găsirea unui loc de parcare legal. Desigur, poţi risca să parchezi pe trotuar, ignorând, din cauza orelor matinale ale dimineţii, plăcuţa care te avertizează că îţi va fi ridicată maşina. Astfel, ajungi în situaţia, de-a dreptul ilară, de a decide între a ajunge înainte de operaţia rudei în spital, dotat cu pliculeţele de rigoare pentru personalul medical, cu riscul de a te alege cu maşina ridicată, sau să te învârţi în cerc destul de mult timp, înjurând printre dinţi şi golind rezorvorul de benzină. În ambele situaţii tot te vei alege cu dureri de cap. Am auzit, nu o dată, oamenii politici, de toate culorile, preocupându-se de nevoile târgumureşeanului. Acest târgumureşean a ajuns lait-motiv pentru orice. Ei bine, mult stimaţi edili actuali şi viitori, poate vă decideţi să faceţi ceva în legătură cu parcările din Târgu-Mureş. Decât să ridicaţi cu promptitudine maşinile celor care, de cele mai multe ori din disperare de cauză, parchează aiurea, nu mai bine puneţi mână de la mână şi faceţi o parcare, două. Aşa, că tot plătim taxe şi impozite locale.
55 de minute, o fi mult, o fi puţin, depinde de cât de tare de grăbeşti. Dacă cineva drag ţie este pe punctul de a intra într-o operaţie chirurgicală, 55 de minute pot părea o eternitate. Pe de altă parte, dacă ai treabă în zona Spitalului Judeţean, 55 de minute nu reprezintă decât timpul necesar pentru găsirea unui loc de parcare legal. Desigur, poţi risca să parchezi pe trotuar, ignorând, din cauza orelor matinale ale dimineţii, plăcuţa care te avertizează că îţi va fi ridicată maşina. Astfel, ajungi în situaţia