Doctorii de la Spitalul „Panait Sârbu“ încearcă să acopere, sub varul proaspăt, urmele tragediei de acum un an, dar există în continuare un deficit de personal. Secţia de la Maternitatea Giuleşti unde au ars şase bebeluşi de vii este complet renovată, iar medicii se declară mult mai pregătiţi în cazul în care s-ar întâmpla un alt accident.
Trei asistente supravegheau ieri-dimineaţă un nou-născut, în secţia unde şase copii s-au prăpădit în august 2010, când asistente medicale şi pacienţi alergau pe holuri haotic, speriaţi. Acum, singura forfotă este provocată de blitzurile jurnaliştilor. Doctorul Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Giuleşti, dă asigurări că după renovare, nimic rău nu li se mai poate întâmpla nou-născuţilor. „În caz de un accident, în 30 de secunde suntem alertaţi. Nu se mai poate întâmpla tragedia de anul trecut. Sperăm să nu se mai întâmple nicăieri în lume“, a spus acesta.
Florentina Cârstea, „albită“ de Marinescu
În ultimul an, multe promisiuni au fost date de reprezentanţii administraţiei locale. Asistenta Florentina Cârstea s-a întors în spitalul care şi-a câştigat anul trecut denumirea de „maternitatea groazei“. „Suntem întrebaţi de ce am primit-o înapoi. Nu are o hotărâre judecătorească definitivă, prin urmare se poate întoarce la vechiul loc de muncă“, mai explică Pană. Cât despre profesionalismul acesteia, acesta n-are nicio îndoială că asistenta nu-şi face treaba, susţin cei care conduc spitalul. „Este una dintre cele mai bune asistente pe care le avem. Gândiţi-vă că însuşi doctorul Bogdan Marinescu care a avut un nepoţel născut de 800 de grame a luat-o pe aceasta să aibă grijă de el. Este foarte bună“, a completat Doru Pană.
Daţi click pe poze pentru fotogalerie
2.000 de naşteri în opt luni
Întreg etajul doi unde s-a produs explozia a fost renovat, iar instalaţiile electrică, de g