Am participat săptămâna trecută la Forumul „România Jună", un eveniment organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate. Am moderat atelierul numit „Democraţie şi Justiţie". Formatul evenimentului presupunea ca tineri de excepţie să discute principalele probleme ale României, aşa cum le văd ei, apoi să se organizeze şi să propună ceva principii de acţiune, totul organizat pe mai multe ateliere (pe lângă democraţie, au mai fost ateliere privind educaţia, sănătatea, cultura etc).

Am avut deci ocazia să conversez cu vreo 20 de tineri exce-lenţi. Educaţi atât în ţară, cât şi în străinătate, elementul care mi s-a părut că îi diferenţiază era voluntarismul, dorinţa de a schimba ceva. Când a fost vorba să articuleze problemele şi soluţiile României, s-au orientat spre mai multe: lipsa de civism, amestecul între politică şi administraţie, faptul că politicile sunt decise fără a avea la bază date solide, lipsa de transparenţă şi de responsabilitate a tribunalelor, politizarea presei şi a societăţii civile etc. Să-l ascult pe fiecare a fost un exerciţiu de optimism, pentru că e mereu mai bine să stai de vorbă cu oameni frustraţi care se gândesc la soluţii decât cu oameni care au ajuns la concluzia că „aşa e în România" şi nu e nimic de făcut.

Totuşi, când turul de masă s-a terminat, am simţit o lipsă majoră: politica. Le-am spus-o şi în faţă, aşa că îmi permit să repet public: aveam acolo, în jurul mesei, o colecţie de oameni tineri, activi, bine pre-gătiţi şi fiecare dintre ei s-a ferit ca de dracu' de cuvintele „politică" şi „partide". Şi totuşi, eram la atelierul despre democraţie. Nu s-a inventat demo-cra-ţie reală fără partide. Toate problemele expuse de ei mai înainte erau, fiecare în parte, câte un simptom al unei probleme de fond: partidele româneşti şi modul în care arată ele. Fără partide funcţionale şi solide nu poţi avea nici administraţie bună,