La sfârşitul acestei săptămâni locuitorii comunei Zau de Câmpie, şi nu numai, sunt invitaţi la tradiţionalul Festival „Peştişorul de argint” aflat anul acesta la a treia ediţie. Localnicii din zonă vor participa la o dublă sărbătoare, deoarece cu această ocazie va avea loc şi Târgul Peştelui.
Parcul Bârsana din comuna Zau de Câmpie va fi gazda primitoare a celor care vor veni să se distreze la cea de a treia ediţie a festivalului de jocuri populare de la Zau de Câmpie, ce va avea loc duminică, 21 august. „Este o serbare câmpenească, a treia ediţie a festivalului „Peştişorul de argint” unde avem invitate opt ansambluri de dansuri populare, avem opt solişti de muzică populară, iar la sfârşit, pentru tineret am invitat un DJ de muzică uşoară şi o solistă. Spectacolul va începe undeva la ora 13.00 şi va ţine până la orele 21.00-22.00”, a declarat Alexandru Iurian, primarul comunei Zau de Câmpie.
Evenimentul promite să fie unul atractiv, fiind invitaţi cântăreţi de muzică populară şi ansambluri de muzică şi dansuri populare, precum Mirela Petrean, soţii Ţogorean, Lidia Harpa, Dorina Grad, Teanc Valentina, Pop Roxana Carmen şi Septimiu, Molnar Delia, Uţiu, Ansamblul „Bujorii Zaului”, Ansamblul „Flori mureşene Cheţani”, Ansamblul „Muguraşii Aţintiş”, Ansamblul „Ardealul” Luduş, Ansamblul „Junii” Târnaveni, Ansamblul „Românaşul” Albeşti, Ansamblul „Chelen Amenta” Zau, Ansamblul „Laleaua Neagră” Glodeni, Dj RossoBruno cu Adda.
Totodată amatorii de peşte vor avea la dispoziţie standuri unde se vor comercializa diferite specii de peşte.
La sfârşitul acestei săptămâni locuitorii comunei Zau de Câmpie, şi nu numai, sunt invitaţi la tradiţionalul Festival „Peştişorul de argint” aflat anul acesta la a treia ediţie. Localnicii din zonă vor participa la o dublă sărbătoare, deoarece cu această ocazie va avea loc şi Târgul Peştelui.
Parcul Bârsana din c