Gabriela Maria Man este psiholog şi asociat în cadrul Man & Man Societate Civilă Profesională de Psihologie, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe, Specializarea Psihologie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, absolventă a masteratului „Psihologie clinică si psihoterapie” la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi absolventă a Şcolii de Psihodramă Clasică din cadrul Asociaţiei Române de Psihodramă Clasică.

Frica între adaptare şi disfuncţionalitate

Frica reprezintă un fenomen natural şi normal prezent în viaţa fiecărei persoane. Frica are o funcţie adaptativă, semnalizează prezenţa unui pericol sau a unui potenţial pericol pentru persoană. Frica pregăteşte orice organism pentru confruntarea cu pericolul (prin creşterea gradului de vigilenţă, creşterea ritmului cardiac, creşterea concentraţiei de zahăr din sânge pentru a-i da posibilitatea organismului de a produce mai multă energie, determină coagularea mai rapidă a sângelui în cazul rănirii, redirecţionarea sângelui şi pomparea unei cantităţi mai mari de sânge către muşchi şi creier) şi are drept consecinţă apariţia reacţiei de “luptă şi fugă“. Fără frică adaptarea şi supravieţuirea ar fi fost imposibile.

Este firesc să resimţim o frică intensă atunci când brusc vine cu viteză înspre noi o maşină şi suntem pe trecerea de pietoni sau când în faţa noastră apare ursul. Însă cu toate acestea există şi situaţii în care anumite persoane resimt o frică intensă şi nejustificată faţă de prezenţa sau faţă de anticiparea prezenţei unei anumite situaţii sau a unui anumit stimul. În momentul în care există o frică exagerată şi nejustificată faţă de o situaţie sau un obiect, pe care majoritatea oamenilor nu le consideră periculoase se consideră că persoana în cauză are o fobie.

Fobia se poate manifesta faţă de diferite situaţii şi obiecte: de la fobia faţă de animale (păianjeni, câini, etc.)