Misiune spaţială spectaculoasă: Agenţia Spaţială Europeană vrea să lanseze în 2015 un vehicul care să devieze traiectoria unui meteorit. Oamenii de ştiinţă se pregătesc astfel pentru un eventual impact nimicitor, care rămâne deocamdată doar un scenariu.
Proiectul pare rupt dintr-un film cu Bruce Willis. "Armageddon" se chema super-producţia hollyoodiană, în care actorul american încerca să arunce în aer un asteroid uriaş în drumul său către Pământ.
E-adevărat că Agenţia Spaţială Europeană nu şi-a propus să arunce în aer meteoritul, ci "doar" să-l… devieze. Savanţii vor să lanseze în spaţiu un satelit cu o viteză foarte mare către un meteorit, pentru a vedea dacă acesta îşi va modifica sau nu traiectoria.
Scopul misiunii este de a vedea dacă Pământul poate fi salvat prin această metodă, în cazul în care existenţa lui ar fi pusă în pericol.
O potenţială ţintă este asteroidul Apophis, care ar putea lovi Terra în anul 2036. De fapt, ca să respectăm calculele matematice, probabilitatea catastrofei e de 1 la 250 de mii.
Vehiculul-proiectil are o greutate de cinci sute de kilograme şi va lovi meteoritul cu năucitoarea viteză de zece kilometri pe secundă.
Cum aflăm însă dacă misiunea a avut succes? Ei bine, Agenţia Spaţială Europeană vrea să mai lanseze un satelit, care să vadă dacă asteroidul şi-a modificat sau nu traseul.
Între timp, NASA plănuieşte ceva şi mai spectaculos: vrea să plaseze în următorii 15 ani astronauţi pe suprafaţa unui asteroid. Versiunea audio a textului despre misiunea Agenţiei Spaţiale Europene
Misiune spaţială spectaculoasă: Agenţia Spaţială Europeană vrea să lanseze în 2015 un vehicul care să devieze traiectoria unui meteorit. Oamenii de ştiinţă se pregătesc astfel pentru un eventual impact nimicitor, care rămâne deocamdată doar un scenariu.
Proiectul pare rupt dintr-un film cu Bruce Willis