Cunoscând dedesubturile confruntării dintre partizanii lui Dej şi conducerea PCdR, Ceauşescu i-a avut la mână pe toţi greii partidului. Chiar şi părinţii lui Ion Iliescu au acţionat scindat în conflictul Dej-Foriş: spre deosebire de soţ, Marioara Iliescu a ales tabăra învingătorilor.

Se spune că singurul act de veritabilă înfruntare a lui Ceauşescu din vremea puterii a fost cuvântarea lui Constantin Pârvulescu la Congresul al XII-lea al PCR (1979). Dar, după ce-a contestat metodele secretarului general, l-a întrerupt, din sală, George Macovescu. L-a învinuit că mâinile îi sunt mânjite de sângele lui Pătrăşcanu. În insolitul dialog, Pârvulescu a contraatacat cu aluzia la misiunile lui Macovescu din anii războiului. Şi, nu întâmplător, a urcat la tribună Popescu-Puţuri. Cunoscătorul şi arhivarul istoriei partidului a lansat astfel avertismentul dezgropării secretelor. Apoi, în aplauzele congresmenilor, Nicolae Ceauşescu a afirmat fără echivoc: sângele lui Pătrăşcanu se află şi pe mâinile lui Pârvulescu.

Era adevărat că Pârvulescu avea mâinile pătate de sânge. Nu Pătrăşcanu plătise însă greşelile lui din ilegalitate, ci Remus Koffler, adjunctul lui Foriş. Iar pe Koffler, Ceauşescu nu-l reabilitase public în 1968. Deşi, la fel de nevinovat, fusese condamnat şi executat împreună cu Pătrăşcanu. Ca şi pe Pârvulescu, Ceauşescu i-a avut la mână şi pe alţi grei ai partidului cu diverse istorii şi fapte din anii războiului. Fiind în anturajul conducerii comuniştilor deţinuţi, a capitalizat mai întâi avantajele victoriei. Apoi a profitat de cunoaşterea secretelor şi a slăbiciunilor celor din grupul Dej.

Cauzele fracţionismului

În mai 1942, din Penitenciarul Caransebeş, Teohari Georgescu i-a făcut lui Foriş comunicarea ce-a dus la ruptura dintre comuniştii deţinuţi şi conducerea de afară. „Familia" (organizaţia de partid) a fost revizuită (du