Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de vâlceni trăiesc din ajutor social

Publicat in Adevarul, miercuri 17 august 2011 ·

O analiză recentă arată că majoritatea celor cu probleme sociale sunt pensionarii. Cei mai mulţi beneficiari de ajutoare sociale sunt la Vaideeni. Veniturile nevoiaşilor nu depăşesc în multe cazuri 125 de lei

În judeţul Vâlcea sunt înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Protecţie Socială (AJPS) un număr de 3723 de persoane care au nevoie de asistenţă materială din parea statului. Potrivit Violetei Niţescu, directorul Agenţiei Vâlcene, mai mult de 50% din beneficiari sunt bătrâni singuri cu vârstre cuprinse între 60 şi 80 de ani. „Peste 2000 de persoane sunt nevoite să trăiască dintr-un ajutor social de 125 de lei pe lună, o situaţie destul de gravă", explică directorul AJPS. Oficialul vâlcean mai arată că, în localitatea Vaideeni se află şi cele mai multe persoane care trăiesc din ajutor social. „În acea zonă există 142 de beneficiari. Numărul este cel mai mare din judeţ însă a scăzut faţă de anul trecut, când existau în Vaideeni peste 200 de persoane ce primeau bani din partea statului. Numărul s-a redus şi din cauza criteriilor mult mai restrictive impuse în acest an pentru acordarea acestor ajutoare", explică Violeta Niţescu.

Plăţi de milioane în fiecare lună

În Vâlcea AJPS plăteşte lunar 565.000 de lei pentru susţinerea familiilor cu venituri reduse, 126.000 de lei reprezentând alocaţii de plasament şi 149.000 de lei pentru drepturi de handicap. Cea mai mare sumă lunară se plăteşte însă în contul alocaţiilor de stat pentru copii, aproximativ 4,1 milioane de lei, urmând apoi indemnizaţiile şi stimulentele pentru creşteeea copilului în valoare de 3,2 milioane de lei. Îndemnizaţiile pentru handicat trag din buget 2,7 milioan de lei lunar, iar ajutoarele sociale ajung la un cuantum de 500.000 de lei. Directorul AJPS spune că, deoarece criteriile de acordare a acestor ajutoare au devenit mult mai stricte, în fiecare săptămână exis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°