Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modernizarea CET Bacău este blocată de contestaţii

Publicat in Adevarul, miercuri 17 august 2011 ·

Comisia de licitație a Primăriei este acuzată de încălcarea legii la atribuirea unui contract din fonduri UE. Consorţiile conduse de societăţile Romib, Romelectro şi TSK care s-au înscris la selecţia privind un nou grup de cogenerare la CET au fost descalificate, iar licitaţia a fost câştigată de singurul ofertant rămas Elsaco-Branpis.

Realizarea celui de-al doilea grup de cogenerare de la CET Bacău s-a împotmolit într-un scandal cu acuze deosebit de grave, aduse membrilor comisiei de licitaţie de la Primăria Bacău.

Procedura pentru atribuirea proiectului european a început în luna martie şi s-a finalizat abia zilele acestea. Valoarea investiţiei este de 98 de milioane de lei, din care jumătate sunt fonduri europene, venite prin POS Mediu, iar 45% sunt de la bugetul de stat şi restul de la cel local. Deşi au participat patru consorţii (Romib SA- Ginicon, Romelectro-ISPE, TSK Electronica-Amicii şi Elsaco Electronic-Branpis- Kawasaki Gas Turbine Hamburg), după aproape 4 luni de deliberare, au fost eliminate trei dintre ele pe motiv că nu ar respecta criteriile de eligibilitate.

Astfel, doar oferta celor de la Elsaco Electronic-Branpis-Kawasaki Gas Turbine Hamburg a fost analizată. „Dacă într-o cursă aleargă patru atleţi şi trei îşi rup picioarele, normal că ultimul câştigă oricum. Această licitaţie a fost contestată şi acum aşteptăm decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor“, a spus Viorel Rusu, administratorul Amici, firmă înscrisă la selecţie.

Deliberări din primăvară

Comisia de licitaţie a verificat mai bine de trei luni „eligibilitatea“ firmelor participante. Pe rând, societăţile care au venit cu oferte au fost descalificate. În acest fel, singura firmă rămasă în licitaţie a primit contractul direct, fără a mai conta preţul de aribuire sau alte criterii. Firma spaniolă TSK Electronica, care a format un consorţiu cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 12 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 42 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 17 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 35 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 28 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°