În condițiile în care hackerii sunt tot mai inventivi în materie de software „rău-voitor” (malware) destinat utilizatorilor rețelelor de socializare, care uneori au de suferit și din cauza divulgării unor date personale, amatorii de Facebook și Twitter au început să conștientizeze riscurile unei asemenea expuneri, potrivit companiei Webroot.
Webroot, o companie specializată în securitatea pe internet a întrebat circa 4.000 de utilizatori despre modul în care își editează datele personale pe rețelele sociale, despre dependența de această activitate, despre persoana responsabilă de securitate în cazul rețelelor de socializare și despre măsurile de siguranță pe care le iau atunci când se conectează la acestea prin intermediul telefonului mobil.
"În ultimele nouă luni, am identificat peste 4.000 de versiuni ale virusului Koobface care au afectat utilizatorii rețelelor sociale. Infractorii informatici continuă să prefere aceste medii pentru că astfel, au acces instant la foarte multe victime. Totuși, am descoperit că utilizatorii sunt mai conștienți de aceste riscuri acum decât in anii trecuți", a declarat said Jacques Erasmus, expert Webroot.
În ultimii doi ani, ponderea utilizatorilor americani de retele sociale care nu și-au vizualizat sau schimbat niciodată setările de securitate ale contului a scăzut de la 37% la 8%, iar în Marea Britanie, aceeași pondere a scăzut de la 31% la 9%. Tot între 2009 și 2011, utilizatorii au declarat că au fost atenți la setări de securitate precum: restricționarea datelor pe care le pot vedea alți utilizatori în urma unei simple căutări după numele persoanei, restricționarea accesului la cont pentru anumite persoane, de obicei prieteni, ascunderea profilului pentru căutare publică, blocarea site-urilor de tip "beacon", care afișează reclamă pe rețelele de socializare.
Jumătate dintre utilizatorii Facebook se