Mikhail Prokhorov are o avere de aproape 23 de miliarde de dolari, care îl plasează pe locul al doilea în topul celor mai bogați oameni din Rusia. El conduce grupul Onexim și deține echipa de baschet New Jersey Nets. De curând, a devenit președintele partidului Cauza Dreaptă, care se adresează cu precădere clasei de mijloc, susține economia de piață, dar are și o orientare pro-Medvedev. Într-un interviu acordat RT, magnatul a vorbit despre aspirațiile lui europene.
”Ar trebui să ne întoarcem la vechea idee de a crea Europa mare, de la Lisabona la Vladivostok. Dar trebuie să existe un mecanism de implementare clar. Cred că țara noastră ar trebui să facă cu fermitate acest pas strategic, de a converge cu Europa. Există două aspecte: în primul rând aderarea la spațiul Shengen și, în al doilea rând, intrarea în zona Euro”, a declarat Prokhorov.
Miliardarul susține că, de pe urma acestei integrări, ar avea de câștigat atât Europa, cât și Rusia. Astfel, țările europene ar putea să rivalizeze cu celelalte forțe mondiale, în special cu SUA și China, iar moneda euro ar scăpa de influența negativă a dolarului.
”În același timp, ar trebui ca și noi să ne rezolvăm problemele, dar ar trebui să ajutăm și Europa să le rezolve pe ale ei. Atunci dialogul nostru ar progresa cu mult mai repede. Prin rezolvarea acestor două probleme ne vom ajuta în primul rând pe noi să devenim o economie europeană de frunte, cu o eficiență a muncii ridicată în șapte până la zece ani. De asemenea, această convergență și modelul pe care îl propun vor permite economiei europene să transforme euro într-o monedă de sine stătătoare, mai degrabă decât un derivat al dolarului american”, încheie Prokhorov.