Ritli Ladislau a depus, miercuri seară, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, rostind la sfârşit şi câteva cuvinte în limba maghiară, la eveniment fiind prezenţi premierul, preşedintele Camerei, reprezentanţi ai Guvernului, precum şi preşedintele CNAS.
“După consultările cu Partidul Democrat-Liberal, membrii coaliţiei au ajuns la un consens, şi anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) să fie coordonată de Ministerului Sănătăţii, pentru că în acest fel pot fi realizate cel mai eficient politicile publice în domeniu”, se arată într-un comunicat de presă al UDMR.
UDMR precizează că Ritli Ladislau este unul dintre cei mai reputaţi medici din Oradea, ocupând de-a lungul ultimilor 30 de ani mai multe funcţii administrative. S-a născut la Oradea, la 8 iunie 1948, şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara în anul 1973 ca şef de promoţie.
Ritli Ladislau a fost director al Spitalului Teritorial Orăşenesc Stei între anii 1978-1986, apoi medic inspector la Direcţia Sanitară Bihor până în 1990, când a devenit director adjunct al Spitalului de Copii Oradea. Între 1997 şi 2009 a condus Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bihor.
Ritli Ladislau este specialist în pediatrie, oncologie şi hematologie, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea. Din anul 2010, este director medical al Spitalului Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea.
Ritli Ladislau a depus, miercuri seară, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, rostind la sfârşit şi câteva cuvinte în limba maghiară, la eveniment fiind prezenţi premierul, preşedintele Camerei, reprezentanţi ai Guvernului, precum şi preşedintele CNAS.
“După consultările cu Partidul Democrat-Liberal, membrii coaliţiei au ajuns la un consens, şi anume C