După ce-au trecut greu de finlandezi şi istoric de nemţi, pentru medieşeni, orice pas în plus pe dalele Europei e un dar de la Dumnezeu.
Când citiţi aceste rânduri, să zicem joi înainte de prânz, e foarte probabil ca Todea, Pleşca şi ceilalţi să măsoare cu pasul caldarâmul de pe Maria Hilfestrasse. Mai au câteva ceasuri până dau de movul aristocratic al tricourilor Austriei Viena, pe care l-au îmbrăcat prin ani nume asurzitoare, de la pianistul Sindelar la metronomul Prohaszka şi la tancul Hansi Krankl.
Alin Buzărin
La deal de ei e gara de Vest, unde miroase a vurşti, iar pavajul secular amuşină a bere. De-a stânga şi de-a dreapta, vitrine, cafenele, iar devale, muzeele, Dunărea Mică şi undeva, stadionul. Buzean şi Lazăr văd anii cărăuşiei din eşaloanele inferioare, iar Cristi Pustai e foarte posibil să-şi aşeze profesoral ochelarii pe nas, gândind că, dacă nu era acel aspru 0-5 cu Dinamo, poate că nu se aprindea licărul miracolului cu Mainz şi nu venea nici victoria de la CFR, ale căror pietre s-au ridicat din ţărâna momentelor în care Marius Niculae şi Torje înfigeau şuriu după şuriu în trupul sfârtecat al echipei sale. Aşa e, ca să poţi savura cât de bine e atunci când e bine, la un moment dat trebuie să te doară!
Dacă de undeva se aude vals vienez din pâlnie de flaşnetă, atunci drumul Gazului prin Europa, de-acum încolo, chiar vals este. (Scuze pentru cuvântul gaz la Viena, care aduce a barbotare de hidrocarburi într-un buchet de trandafiri roşii). După ce-au trecut greu de finlandezi şi istoric de nemţi, pentru medieşeni, orice pas în plus pe dalele Europei e un dar de la Dumnezeu, pe care ei îl binemerită până în adâncul călcăturii.
Pustai ştie foarte bine asta, dar nu le-o va spune niciodată. El, matematicianul, şi-ar vrea băieţii precişi ca un segment de dreaptă şi exacţi ca o derivată simplă, unde nu e loc de dis
