* pentru cei aproape 195.000 de litri, volumul achiziţiei publice, societatea este dispusă să plătească maxim 2,6 lei/l
Societatea de transport în comun a municipalităţii a lansat procedura de achiziţie publică în vederea asigurării necesarului de combustibil pentru autobuzele second-hand aduse din Austria şi care circulă pe traseul 10. Aşa cum se arată în anunţul publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) este vorba despre cerere de ofertă, la care sunt invitaţi să participe furnizorii de GPL care fac dovada că deţin în proprietatate sau chirie o staţie de alimentare cu GPL pe raza municipiului Brăila. Valoarea achiziţiei este de aproape 120.000 euro, adică echivalentul a 506.350 lei, preţul maxim pe litru fiind de 2,6 lei pentru cei 194.750 litri necesari pentru care s-a lansat procedura achiziţiei. Criteriul de selecţie a ofertei câştigătoare este preţul cel mai scăzut, cu preţ de plecare de 2,6 lei/l. Data limită de depunere a ofertelor la sediul societăţii "Braicar" este 29 august, ora 15.00, iar ofertele vor fi evaluate pe 16 septembrie. Firmelor li se solicită constituirea unei garanţii de participare în sumă de 5.000 lei, conform prevederilor înscrise în caietul de sarcini.
Reamintim că, recent, "Braicar" a reuşit să aducă 10 autobuze alimentate GPL, la mâna a doua, din Austria, în cadrul colaborării pe care o are de mai mulţi ani cu o companie interesată să restaureze în atelierele "Braicar" tramvaie de epocă. * pentru cei aproape 195.000 de litri, volumul achiziţiei publice, societatea este dispusă să plătească maxim 2,6 lei/l
Societatea de transport în comun a municipalităţii a lansat procedura de achiziţie publică în vederea asigurării necesarului de combustibil pentru autobuzele second-hand aduse din Austria şi care circulă pe traseul 10. Aşa cum se arată în anunţul publicat în SEAP (Sistemul Electronic d