Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expediţie pe teritoriul şarpelui suprem

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 august 2011 ·

Documentarul \"Anaconda: regina-şarpe\", prezentat de National Geographic Channel de la ora 21.00, ne conduce în habitatul celei mai mari târâtoare.

Pentru majoritatea oamenilor simpla rostire a numelui acestui megaprădător aduce imagini terifiante. Nu la fel stau lucrurile pentru erpetologul Jesus Rivas şi pentru soţia sa, doctor Sarah Corey. Pentru ei, anaconda reprezintă o provocare ce-i face să încerce să descopere misterul care înconjoară această masivă reptilă.

Ca şi în cazul altor şerpi, şi calităţile anacondei au fost exagerate de folclor. Chiar dacă reptila sud-americană este într-adevăr cel mai mare şarpe din lume, reputaţia sa de criminal este înconjurată de mituri şi de legende. Pentru a confirma sau infirma toate aceste poveşti, dr. Rivas a studiat aceşti şerpi în mediul lor timp de 11 ani. Printre cele descoperite este faptul că, dintre toate speciile de vertebrate, între mascul şi femelă există cea mai clară situaţie de dismorfism sexual, masculul fiind de cinci ori mai mic decât femela. Poate şi din această cauză, în perioada de împerechere, mai mulţi masculi "înfăşoară" o femelă, luptându-se pentru a-şi atinge scopul.

După ce a studiat peste 900 de exemplare, dr. Rivas a ajuns la concluzia că acestea deţin un alt record: în comparaţie cu alţi şerpi, anacondele îşi măresc de 500 de ori dimensiunile pe care le-au avut la eclozare.

Şarpe la superlativ

Cel mai mare anaconda capturat vreodată a fost o femelă adultă împuşcată în selva inundată din apropierea graniţei dintre Columbia şi Venezuela în anul 1944. Măsurătorile au arătat că avea 9,5 metri. Şi, pentru că nu numai lungimea i-a adus titlul de cel mai mare şarpe din lume, s-a demonstrat că un şarpe anaconda de aceeaşi lungime cu un piton este de trei ori mai greu, are o circumferinţă a corpului aproape dublă, iar forţa sa de constricţie este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 54 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Călin Georgescu: Observ manipularea tinerilor pentru a ieşi în stradă / Nu vrem să distrugem democraţia / Nu am nicio legătură cu Rusia, nu sunt legionar, antisemit

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, care a intrat ăn turul al doilea de pe prima poziţie, a afirmat, marţi seară, că observă manipularea tinerilor de a ieşi în stradă şi de a protesta împotriva lui şi a menţionat că a

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°