În Rereading (1993), Matei Călinescu spune că multiplicarea cărţilor a produs ceva ca o diluţie a lecturii, determinînd trecerea de la „lectura intensivă“ la „lectura extensivă“. Multiplicarea cuvîntului scris este un proces de neoprit, aidoma exploziei de celule canceroase – tehnologiile fac multiplicarea tot mai lesnicioasă, ba chiar îndeamnă, subliminal, la ea. Astăzi, nimic nu poate opri pe oricine să scrie ceva şi să pună sub ochii tuturor ce scrie. Nu discut aici dacă acest proces formidabil este sau nu benefic. Dar simt nevoia, ca învechit autor de rubrică într-o revistă majoră, să spun cîte ceva despre ceea ce văd că se întîmplă cu lectura articolelor de revistă în vremea mea. Din păcate, Matei Călinescu a plecat dintre noi (vara aceasta s-au împlinit doi ani) şi nu mai are cine să-mi explice cum se face că lectura devine tot mai mult contrariul ei. Această democratizare totală a publicatului transformă lectura în altceva decît a fost vreme de secole. Simt că Matei Călinescu era omul cel mai potrivit să-mi explice cum de lectura unei cărţi este diferită de lectura unui articol de revistă şi, astfel, aş fi aflat şi eu cum de e posibil să citeşti un articol de pe o anumită treaptă a ignoranţei şi, urmare a lecturii, să cazi pe o treaptă inferioară. În general, lectura este pozitiv conotată pentru că, de cînd a apărut cuvîntul scris, s-a considerat că el este mijlocul cel mai eficace pentru a lupta cu păcatul greu al ignoranţei. Citind, afli. Citind, descoperi. Citind, înţelegi. Deopotrivă, ce e cu tine şi ce e cu lumea din jurul tău. De curînd, însă, am descoperit că există şi o formă a lecturii care produce exact efectul invers. Adică, idiot fiind, poţi citi ceva şi devii mai idiot decît erai. Există o formă a lecturii care îţi plasează fiinţa în regres, şi nu în progres, o formă a lecturii care te obnubilează şi te tîmpeşte, în loc să te deschidă şi să t