În facultate s-a specializat în roboţi industriali dar a ajuns manager de proiect în propria sa afacere de succes, un business pe care îl consideră de viitor şi pe care vrea să-l lase moştenire copiilor săi.
În 1995, absolvea o facultate de maşini, unelte şi roboţi industriali, un domeniu în care Florentina Grigoraş nu avea să profeseze nici măcar o singură zi. Primul său job a fost la Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean Argeş unde, după nouă ani de activitate a avut şansa de a participa la primele sale cursuri de formare profesională în domeniul managementului de proiect, un profil care a cucerit-o ! Din cei 30 cursanţi, Florentina a fost singura care a activat, ulterior, în managementul proiectelor. A făcut două mastere, a urmat cursuri, seminarii şi training-uri în România, Finlanda, Ungaria şi Austria şi, după ce a coordonat, pe rând compartimentul de protecţia mediului şi pe cel de managementul serviciilor utilitare din cadrul instituţiei în care a lucrat, s-a simţit pregătită să meargă pe cont propriu.
“Împreună cu sora mea, Carmen Grigoraş, am pus bazele unui business care se bazează pe accesarea şi implementarea fondurilor europene, într-un cuvânt, management de proiect. Alături de noi două, în echipa de proiecte îşi desfăşoară activitatea alte 8 persoane specializate în gestionarea de succes a proiectelor.”, explică Florentina, a cărei activitate constă într-o intermediere între persoanele fizice sau juridice care doresc să dezvolte o afacere, pe de o parte şi autoritatea de management care gestionează fondurile europene în cadrul programelor operaţionale (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Pădurilor), pe de altă parte.
Finanţări pentru proiecte importante
Cel mai important succes al echi