Domnul Marinescu de la unu dădu un pic în spate. Mă privea jumătate amuzat, jumătate contrariat; plicul din mînă era ţinut precum un scut mititel. Sunase la uşă într-o duminică spre seară, iar eu îi deschisesem cu o semiveselie relaxată. Reacţia lui m-a contrariat şi pe mine pentru o secundă, ca apoi să mă adun şi să-mi explic înfăţişarea.
„Haha, ştiţi, mi-am făcut o mască. Miere, ou...“ N-avea sens să continui; mi-a dat repede plicul rătăcit în cutia lui poştală şi a plecat fără cuvinte. „Haide, dom’le, parcă nevastă-ta nu-şi face“ am mormăit, evident după ce am închis uşa amabil şi nu m-a mai auzit nimeni.
Căci dacă îşi face şi nevasta-sa, la fel arată. O faţă glazurată, lucioasă şi imobilă ca o crustă de cozonac. Un galben hepatic, nesănătos. Urme adînci ale ridurilor de rîs rămase încrustate ca pe faţa unui Buddha grăsan şi etern zîmbitor; asta dacă te apuci să te hăhăi cu maclavaisul ăla pe faţă. Te poate lovi o nefericire imediat, însă veselia de dinainte e săpată în piatră; geaba ai ochii trişti, masca strălucitoare a păstrat fericirea, precum chihlimbarul gîzele. Başca mirosul. E oribil, vă asigur. Uleiul de măsline şi mierea din compoziţie nu pot ascunde miasmele de gălbenuş crud. Acelaşi în faţa căruia, dacă curgea în ochiurile prăjite, plîngeaţi în copilărie.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp În plus, domnul Marinescu n-a fost izbit doar de faţa mea cît se poate de grotescă – cum e să fii privit dintr-un soi de ţiplă gălbuie de doi ochi conturaţi rotund cu ou şi să ţi se zîmbească c-o gură la fel de rotund conturată? O fi fost speriat, bietul, şi de părul meu care arăta ca al unei vrăjitoare ţicnite. Vîlvoi, cu şuviţe năclăite şi ţepene. E efectul uleiului de ricin. E teribil de vîscos şi-ţi face părul ca cimentul. Miroase urît. De ce să te supui unor asemenea încercări? Pentru
