Un interviu exclusiv cu George W. Bush, în care pentru prima dată fostul preşedinte vorbeşte în mod detaliat şi personal despre tragedia din 11 septembrie 2001 din SUA, va fi difuzat pe 5 septembrie, pe National Geographic Channel, la nivel internaţional, inclusiv în România.
La comemorarea a zece ani de la tragedia din 11 septembrie din SUA, fostul preşedinte George W. Bush oferă cel mai detaliat interviu despre cum a trăit acea zi fatidică, potrivit unui comunicat remis Mediafax.
Interviul-documentar "George W. Bush: despre 11 septembrie" va fi difuzat în premieră pe National Geographic Channel pe 5 septembrie. În România, interviul cu George W. Bush va putea fi văzut pe National Geographic Channel pe 5 septembrie, de la ora 22.00.
Interviul prezintă dezvăluirile directe ale omului aflat în fruntea guvernului american în momentul în care cel mai grav atac terorist a fost lansat pe pământ american. În interviul înregistrat pe parcursul a două zile, preşedintele George W. Bush mărturiseşte detalii despre experienţa personală a orelor şi zilelor teribile ulterioare atacurilor. Documentarul completează relatarea personală a preşedintelui cu înregistrări video dezvăluite publicului în premieră şi materiale exclusive provenite din Biblioteca prezidenţială George W. Bush.
Până la acest interviu, fostul preşedinte nu a discutat niciodată în faţa camerelor de luat vederi despre ceea ce a gândit sau simţit, ce a determinat deciziile de viaţă şi de moarte luate în primele minute, ore, şi zile după atacuri. Totodată, în cel mai complex interviu acordat despre acest subiect, George W. Bush oferă detalii personale despre ceea ce a trebuit să înfrunte în ipostaza de comandant-şef însărcinat cu protecţia cetăţenilor săi, dar şi ca familist îngrijorat pentru siguranţa celor dragi.
Pe parcursul interviului, fostul preşedinte George W. Bush dezvăluie exp